- Piticii - :: Legea 272/2oo4- Drepturile copiilor

Trimis: 15/02/2007 21:37

O mai buna cunoastere a drepturilor copilului va conduce la respectarea acestora si la o viata mai buna pentru toti copiii. De aceea, este foarte important ca din ce in ce mai multe persoane din Romania sa aiba cunostinte despre drepturile copilului.

Intelegind ce inseamna in practica aceste drepturi, cu totii vom fi mai avizati despre felul in care trebuie sa ne purtam cu copiii.

Drepturile copilului se regasesc intr-o serie de documente internationale care definesc drepturile si principiile dezvoltarii naturale a unui copil. In Romania, drepturile copilului fac in prezent obiectul unei noi legi, (Legea 272/2004) aliniate la acquis-ul comunitar si in concordanta cu conventiile internationale in domeniu, la care Romania este parte.
Potrivit acestei legi nu ai voie ca parinte sa iti agresi copilul.
Promovarea unor metode de disciplina pozitiva non-violenta usureaza sarcina parintilor si reduce stresul in cadrul familiei.

Trimis: 16/03/2007 22:56

Da si aici e lege ca esti pedepsit daca-ti bati copilul. Chiar si o palma. Te poate reclama cineva si nu e prea indicat ca poatye sa vina sa-ti ia copilul... Nici in casa nesupravegheat nu ai voie sa-l lasi... si intr-un fel mai bine ca se pot intampla atatea! :-P

Trimis: 17/03/2007 11:53

Nu ai voie sa-l lasi nesupravegheat in casa? Ca eu il las pe Alex cand doarme. :-P

Trimis: 17/03/2007 11:56

chiar asa....si cat sta la minimax?

Trimis: 08/05/2007 08:14

Aici poate fi citit integral textul legii:
http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_protectiei_copilului.php

Trimis: 20/11/2007 12:36

Orice act normativ trebuie studiat in forma sa actualizata, altfel exista riscul de a face referiri la prevederi care nu mai sunt in vigoare.

LEGE Nr. 272 din 21 iunie 2004
privind protecþia ºi promovarea drepturilor copilului

Text în vigoare începând cu data de 12 ianuarie 2007
REALIZATOR: COMPANIA DE INFORMATICÃ NEAMÞ

Text actualizat prin bunul informatic legislativ LEX EXPERT în baza actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Porțiunea I, pânã la 12 ianuarie 2007:
- Hotãrârea Guvernului nr. 2393/2004;
- Hotãrârea Guvernului nr. 1762/2005;
- Hotãrârea Guvernului nr. 3/2007.

Parlamentul României adoptã prezenta lege.

CAP. 1
Dispoziþii generale ºi definiþii

ART. 1
(1) Prezenta lege reglementeazã cadrul legal privind respectarea, promovarea ºi garantarea drepturilor copilului.
(2) Autoritãþile publice, organismele private autorizate, precum ºi ființele fizice ºi persoanele juridice responsabile de protecþia copilului sunt obligate sã respecte, sã promoveze ºi sã garanteze drepturile copilului stabilite prin Constituþie ºi lege, în concordanþã cu prevederile Convenþiei Organizaþiei Naþiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificatã prin Legea nr. 18/1990, republicatã, ºi ale celorlalte acte internaþionale în materie la care România este parte.
ART. 2
(1) Prezenta lege, orice alte reglementãri adoptate în domeniul respectãrii ºi promovãrii drepturilor copilului, precum ºi absolut orice act juridic emis sau, dupã caz, încheiat în acest domeniu se subordoneazã cu prioritate principiului interesului superior al copilului.
(2) Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legãturã cu drepturile ºi obligaþiile ce revin pãrinþilor copilului, altor reprezentanþi legali ai sãi, precum ºi oricãror persoane cãrora acesta le-a fost plasat în mod legal.
(3) Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile ºi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritãþile publice ºi de organismele private autorizate, precum ºi în cauzele soluþionate de instanþele judecãtoreºti.
(4) Persoanele prevãzute la alin. (3) sunt obligate sã implice familia în toate deciziile, acþiunile ºi mãsurile privitoare la copil ºi sã sprijine îngrijirea, creºterea ºi formarea, dezvoltarea ºi educarea acestuia în cadrul familiei.
ART. 3
De dispoziþiile prezentei legi beneficiazã:
a) copiii cetãþeni români aflaþi pe teritoriul României;
b) copiii cetãþeni români aflaþi în strãinãtate;
c) copiii fãrã cetãþenie aflaþi pe teritoriul României;
d) copiii care solicitã sau beneficiazã de o formã de protecþie în condiþiile reglementãrilor legale privind statutul ºi regimul refugiaþilor în România;
e) copiii cetãþeni strãini aflaþi pe teritoriul României, în situaþii de urgenþã constatate, în condiþiile prezentei legi, de cãtre autoritãþile publice române competente.
ART. 4
În sensul prezentei legi, termenii ºi expresiile de mai jos au urmãtoarele semnificaþii:
a) copil - persoanã care nu a împlinit vârsta de 18 ani ºi nu a dobândit puterea deplinã de exerciþiu, în condiþiile legii;
b) familie - pãrinþii ºi copiii acestora;
c) familie extinsã - copilul, pãrinþii ºi rudele acestuia pânã la gradul IV inclusiv;
d) familie substitutivã - persoanele, altele decât cele care aparþin familiei extinse, care, în condiþiile legii, asigurã creºterea ºi îngrijirea copilului;
e) planul individualizat de protecþie - documentul prin care se realizeazã planificarea serviciilor, prestaþiilor ºi a mãsurilor de protecþie specialã a copilului, pe baza evaluãrii psihosociale a acestuia ºi a familiei sale, în vederea integrãrii copilului care a fost separat de familia sa într-un mediu familial stabil permanent, în cel mai scurt timp posibil;
f) planul de servicii - documentul prin care se realizeazã planificarea acordãrii serviciilor ºi a prestaþiilor, pe baza evaluãrii psihosociale a copilului ºi a familiei, în vederea prevenirii separãrii copilului de familia sa;
g) reprezentant legal al copilului - pãrintele sau persoana desemnatã corespunzător legii sã exercite drepturile ºi sã îndeplineascã obligaþiile pãrinteºti faþã de copil;
h) A.N.P.D.C. - Autoritatea Naþionalã pentru Protecþia Drepturilor Copilului;
i) C.P.C. - comisia pentru protecþia copilului;
j) D.G.A.S.P.C. - direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului;
k) S.P.A.S. - serviciul public de asistenþã socialã;
l) O.R.A. - Oficiul Român pentru Adopþii.
ART. 5
(1) Copiii au dreptul la protecþie ºi asistenþã în realizarea ºi exercitarea deplinã a drepturilor lor, în condiþiile prezentei legi.
(2) Rãspunderea pentru creºterea ºi asigurarea dezvoltãrii copilului revine în întâiul rând pãrinþilor, aceºtia deținând obligaþia de a-ºi exercita drepturile ºi de a-ºi îndeplini obligaþiile faþã de copil þinând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.
(3) În subsidiar, responsabilitatea revine colectivitãþii locale din care fac parte copilul ºi familia sa. Autoritãþile administraþiei publice locale au obligaþia de a sprijini pãrinþii sau, dupã caz, alt reprezentant legal al copilului în câștigarea obligaþiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltând ºi asigurând în acest scop servicii diversificate, accesibile ºi de calitate, corespunzãtoare nevoilor copilului.
(4) Intervenþia statului este complementarã; statul asigurã protecþia copilului ºi garanteazã respectarea tuturor drepturilor sale prin activitatea specificã realizatã de instituþiile statului ºi de autoritãþile publice cu atribuþii în acest domeniu.
ART. 6
Respectarea ºi garantarea drepturilor copilului se realizeazã conform urmãtoarelor principii:
a) respectarea ºi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
b) egalitatea ºanselor ºi nediscriminarea;
c) responsabilizarea pãrinþilor cu privire la exercitarea drepturilor ºi îndeplinirea obligaþiilor pãrinteºti;
d) primordialitatea responsabilitãþii pãrinþilor cu privire la respectarea ºi garantarea drepturilor copilului;
e) descentralizarea serviciilor de protecþie a copilului, intervenþia multisectorialã ºi parteneriatul dintre instituþiile publice ºi organismele private autorizate;
f) asigurarea unei îngrijiri individualizate ºi personalizate pentru fiecare copil;
g) respectarea demnitãþii copilului;
h) ascultarea opiniei copilului ºi luarea în considerare a acesteia, þinând cont de vârsta ºi de gradul sãu de maturitate;
i) asigurarea stabilitãþii ºi continuitãþii în îngrijirea, creºterea ºi educarea copilului, þinând cont de originea sa etnicã, religioasã, culturalã ºi lingvisticã, în cazul luãrii unei mãsuri de protecþie;
j) celeritate în luarea oricãrei decizii cu privire la copil;
k) asigurarea protecþiei împotriva abuzului ºi exploatãrii copilului;
l) interpretarea fiecãrei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelaþie cu ansamblul reglementãrilor din aceastã materie.
ART. 7
Drepturile prevãzute de prezenta lege sunt garantate tuturor copiilor fãrã nici o discriminare, indiferent de rasã, culoare, sex, limbã, religie, opinie politicã sau altã opinie, de naþionalitate, apartenenþã etnicã sau origine socialã, de situaþia materialã, de gradul ºi tipul unei deficienþe, de statutul la naºtere sau de statutul dobândit, de dificultãþile de formare ºi dezvoltare sau de alt gen ale copilului, ale pãrinþilor ori ale altor reprezentanþi legali sau de orice altã distincþie.

CAP. 2
Drepturile copilului

SECÞIUNEA 1
Drepturi ºi libertãþi civile

ART. 8
(1) Copilul are dreptul la stabilirea ºi pãstrarea identitãþii sale.
(2) Copilul este înregistrat rapid dupã naºtere ºi are de la aceastã datã dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetãþenie ºi, dacã este posibil, de a-ºi cunoaºte pãrinþii ºi de a fi îngrijit, crescut ºi educat de aceºtia.
(3) Pãrinþii aleg numele ºi prenumele copilului, în condiþiile legii.
(4) Copilul are dreptul de a-ºi pãstra cetãþenia, numele ºi relaþiile de familie, în condiþiile prevãzute de lege, fãrã nici o ingerinþã.
(5) Dacã se constatã cã un copil este lipsit, în mod ilegal, de elementele constitutive ale identitãþii sale sau de unele dintre acestea, instituþiile ºi autoritãþile publice sunt obligate sã ia de urgenþã toate mãsurile necesare în vederea restabilirii identitãþii copilului.
ART. 9
(1) În scopul realizãrii dreptului prevãzut la art. 8 alin. (1), unitãþile sanitare care au în structurã secþii de nou-nãscuþi ºi/sau de pediatrie au obligaþia de a angaja un asistent social sau, dupã caz, de a desemna o persoanã cu atribuþii de asistenþã socialã.
(2) În vederea stabilirii identitãþii copilului pãrãsit sau gãsit ori a pãrinþilor acestuia, organele de poliþie competente au obligaþia de a desemna una sau mai numeroase persoane responsabile cu obținerea demersurilor ce le revin, potrivit legii, pentru înregistrarea naºterii copilului.
ART. 10
(1) Certificatul farmaceutic constatator al naºterii, atât pentru copilul nãscut viu, cât ºi pentru copilul nãscut mort, se întocmeºte în termen de 24 de ore de la naºtere.
(2) Rãspunderea pentru îndeplinirea obligaþiei prevãzute la alin. (1) revine medicului care a asistat sau a constatat naºterea ºi medicului ºef de secþie.
(3) Când naºterea a avut loc în afara unitãþilor sanitare, medicul de familie posedând cabinetul înregistrat în raza teritorialã unde a avut loc naºterea este obligat ca, la cererea oricãrei persoane, în termen de 24 de ore, sã constate naºterea copilului, dupã care sã întocmeascã ºi sã elibereze certificatul clinic constatator al naºterii copilului, chiar dacã mama nu este înscrisã pe lista cabinetului sãu.
ART. 11
(1) În situaþia în care copilul este pãrãsit de mamã în maternitate, unitatea medicalã are obligaþia sã sesizeze telefonic ºi în scris direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului ºi organele de poliþie, în termen de 24 de ore de la constatarea dispariþiei mamei.
(2) În termen de 5 zile de la sesizarea prevãzutã la alin. (1), se întocmeºte un proces-verbal de constatare a pãrãsirii copilului, semnat de reprezentantul direcþiei generale de asistenþã socialã ºi protecþia copilului, reprezentantul poliþiei ºi al maternitãþii; îndată ce dispoziția de sãnãtate a copilului îngăduie externarea, în baza procesului-verbal, direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului va stabili mãsura plasamentului în regim de urgenþã pentru copil.
(3) În termen de 30 de zile de la întocmirea procesului-verbal, poliþia este obligatã sã întreprindã verificãrile specifice privind identitatea mamei ºi sã comunice rezultatul acestor verificãri direcþiei generale de asistenþã socialã ºi protecþia copilului.
(4) În situaþia în care mama este identificatã, direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului va asigura consilierea ºi sprijinirea acesteia în vederea realizãrii demersurilor legate de întocmirea actului de naºtere.
(5) În situaþia în care, în urma verificãrilor efectuate de poliþie, nu este posibilã identificarea mamei, direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului oferă serviciului public de asistenþã socialã în a cãrui razã administrativ-teritorialã s-a articol naºterea dosarul cuprinzând certificatul medical constatator al naºterii, procesul-verbal prevãzut la alin. (2), dispoziþia de plasament în regim de urgenþã ºi rãspunsul poliþiei cu rezultatul verificãrilor.
(6) În termen de 5 zile de la primirea documentaþiei prevãzute la alin. (5), serviciul public de asistenþã socialã are obligaþia de a obþine dispoziþia de stabilire a numelui ºi prenumelui copilului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de situație civilã, cu modificãrile ulterioare, ºi de a face declaraþia de înregistrare a naºterii la serviciul de dispoziție civilã competent.
(7) Dupã înregistrarea naºterii copilului, serviciul public de asistenþã socialã are obligaþia de a transmite direcþiei generale de asistenþã socialã ºi protecþia copilului actul de înregistrare a naºterii copilului.
ART. 12
(1) În situaþia copilului gãsit, ca de pildă ºi a celui pãrãsit de pãrinþi în alte unitãþi sanitare, a cãrui naºtere nu a fost înregistratã, obligaþia de a realiza demersurile prevãzute de lege pentru înregistrarea naºterii copilului revine serviciului public de asistenþã socialã în a cãrui razã administrativ-teritorialã a fost gãsit sau pãrãsit copilul.
(2) Expertiza medico-legalã necesarã pentru înregistrarea naºterii copilului este gratuitã.
ART. 13
(1) Unitãþile sanitare, unitãþile de protecþie socialã, serviciile de îngrijire de tip rezidenþial, entitãþile fãrã personalitate juridicã, alte persoane juridice, cum ar fi ºi persoane fizice, care interneazã sau primesc în igienă femei gravide ori copii care nu posedã acte pe baza cãrora sã li se poatã stabili identitatea, sunt obligate sã anunþe, în termen de 24 de ore, în scris, autoritatea administraþiei publice locale în a cãrei razã îºi au sediul sau, dupã caz, domiciliul, în vederea stabilirii identitãþii lor.
(2) Cel care ia un copil pentru a-l îngriji sau proteja temporar, pânã la stabilirea unei mãsuri de protecþie în condiþiile legii, are obligaþia de a-l întreþine ºi, în termen de 48 de ore, de a anunþa autoritatea administraþiei publice locale în a cãrei razã teritorialã îºi are sediul sau domiciliul.
ART. 14
(1) Copilul are dreptul de a menþine relaþii personale ºi contacte directe cu pãrinþii, rudele, precum ºi cu alte persoane faþã de care copilul a dezvoltat legãturi de ataºament.
(2) Copilul are dreptul de a-ºi cunoaºte rudele ºi de a întreþine relaþii personale cu acestea, ca de exemplu ºi cu alte persoane alãturi de care copilul s-a bucurat de viaþa de familie, în mãsura în care acest lucru nu contravine interesului sãu superior.
(3) Pãrinþii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaþiile personale ale acestuia cu bunicii, fraþii ºi surorile ori cu alte persoane alãturi de care copilul s-a bucurat de viaþa de familie, decât în cazurile în care instanþa decide în acest sens, apreciind cã existã motive temeinice de naturã a primejdui dezvoltarea fizicã, psihicã, intelectualã sau moralã a copilului.
ART. 15
(1) În sensul prezentei legi, relaþiile personale se pot realiza prin:
a) întâlniri ale copilului cu pãrintele ori cu o altã persoanã care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relaþii personale cu copilul;
b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia;
c) gãzduirea copilului pe perioadã determinatã de cãtre pãrintele sau de cãtre altã persoanã la care copilul nu locuieºte în mod obiºnuit;
d) corespondenþã ori altã formã de comunicare cu copilul;
e) transmiterea de informaþii copilului cu privire la pãrintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menþine relaþii personale cu copilul;
f) transmiterea de informaþii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluãri medicale sau ºcolare, cãtre pãrintele sau cãtre alte persoane care au dreptul de a menþine relaþii personale cu copilul.
(2) Transmiterea informaþiilor prevãzute la alin. (1) lit. e) ºi f) se va face cu respectarea interesului superior al copilului, precum ºi a dispoziþiilor speciale vizând confidenþialitatea ºi transmiterea informaþiilor cu caracter personal.
ART. 16
(1) Copilul care a fost separat de ambii pãrinþi sau de unul dintre aceºtia printr-o mãsurã dispusã în condiþiile legii are dreptul de a menþine relaþii personale ºi contacte directe cu ambii pãrinþi, cu excepþia situaþiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
(2) Instanþa judecãtoreascã, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacã existã motive temeinice de naturã a periclita creșterea fizicã, mentalã, spiritualã, moralã sau socialã a copilului.
ART. 17
(1) Copilul ai cãrui pãrinþi locuiesc în state diverse are dreptul de a întreþine relaþii personale ºi contacte directe cu aceºtia, cu excepþia situaþiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
(2) Exercitarea dreptului prevãzut la alin. (1) va fi facilitatã de Autoritatea Naþionalã pentru Protecþia Drepturilor Copilului, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, pe baza unei proceduri aprobate prin ordin comun.
ART. 18
(1) Copiii neînsoþiþi de pãrinþi sau de un alt reprezentant legal ori care nu se gãsesc sub supravegherea legalã a unor persoane au dreptul de a li se asigura, în cel mai simplu timp posibil, reîntoarcerea alãturi de reprezentanþii lor legali.
(2) Deplasarea copiilor în þarã ºi în strãinãtate se realizeazã cu înºtiinþarea ºi cu acordul celor doi pãrinþi; orice neînþelegeri între pãrinþi cu privire la exprimarea acestui acord se soluþioneazã de cãtre instanþa judecãtoreascã.
(3) Pãrinþii sau, dupã caz, altã persoanã responsabilã de supravegherea, creºterea ºi îngrijirea copilului sunt obligaþi sã anunþe la poliþie dispariþia acestuia de la domiciliu, în cel mult 24 de ore de la constatarea dispariþiei.
ART. 19
(1) Misiunile diplomatice ºi consulare ale României au obligaþia de a sesiza Autoritatea Naþionalã pentru Protecþia Drepturilor Copilului cu privire la copiii cetãþeni români aflaþi în strãinãtate care, din indiferent ce motive, nu sunt însoþiþi de pãrinþi sau de un alt reprezentant legal ori nu se gãsesc sub supravegherea legalã a unor persoane din strãinãtate.
(2) Autoritatea Naþionalã pentru Protecþia Drepturilor Copilului va lua mãsurile necesare pentru întoarcerea copilului la pãrinþi sau la un alt reprezentant legal, neîntârziat dupã identificarea acestora. În cazul în care persoanele identificate nu pot sau refuzã sã preia copilul, la cererea Autoritãþii Naþionale pentru Protecþia Drepturilor Copilului, tribunalul de la domiciliul copilului sau Tribunalul Bucureºti, în situaþia în care acest domiciliu nu este cunoscut, va conține plasamentul copilului într-un serviciu de protecþie specialã propus de Autoritatea Naþionalã pentru Protecþia Drepturilor Copilului.
(3) Procedura de întoarcere a copiilor în þarã, de identificare a pãrinþilor sau a altor reprezentanþi legali ai copiilor, modul de avansare a cheltuielilor ocazionate de întoarcerea în þarã a acestora, precum ºi serviciile de protecþie specialã, publice sau private, competente sã asigure protecþia în regim de urgenþã a copiilor aflaþi în situaþia prevãzutã la alin. (1) se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului.
ART. 20
(1) Misiunile diplomatice ºi consulare strãine au obligaþia de a sesiza Autoritatea Naþionalã pentru Protecþia Drepturilor Copilului ºi Autoritatea pentru Strãini despre toate situaþiile în care au cunoºtinþã de copii cetãþeni strãini aflaþi pe teritoriul României, care, din orice motive, nu sunt însoþiþi de pãrinþi sau de un alt reprezentant legal ori nu se gãsesc sub supravegherea legalã a unor persoane. În cazul în care autoritãþile române se autosesizeazã, astea vor înºtiinþa de urgenþã misiunea strãinã competentã cu privire la copiii în cauzã.
(2) În situaþia copiilor prevãzuþi la alin. (1), Autoritatea Naþionalã pentru Protecþia Drepturilor Copilului, pânã la definitivarea demersurilor legale ce cad în competenþa Autoritãþii pentru Strãini, va solicita Tribunalului Bucureºti stabilirea plasamentului copilului într-un serviciu de protecþie specialã propus de Autoritatea Naþionalã pentru Protecþia Drepturilor Copilului.
(3) Mãsura plasamentului dureazã pânã la returnarea copilului în þara de reºedinþã a pãrinþilor ori în þara în care au fost identificaþi alþi membri ai familiei dispuºi sã ia copilul.
(4) În cazul nereturnãrii copilului, acesta beneficiazã de protecþia specialã prevãzutã în prezenta lege.
ART. 21
În vederea aplicãrii prevederilor art. 19 ºi 20 se încheie tratatele necesare cu statele sau cu autoritãþile statelor vizate, pe baza propunerilor Autoritãþii Naþionale pentru Protecþia Drepturilor Copilului ºi ale Ministerului Afacerilor Externe, precum ºi a altor instituþii interesate.
ART. 22
(1) Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice ºi a vieþii sale intime, private ºi familiale.
(2) Este interzisã orice acþiune de naturã sã afecteze imaginea publicã a copilului sau dreptul acestuia la viaþã intimã, privatã ºi familialã.
(3) Participarea copilului în vârstã de pânã la 14 ani la dezbateri publice în cadrul unor programe audiovizuale se poate face numai cu consimþãmântul scris al acestuia ºi al pãrinþilor sau, dupã caz, al altui reprezentant legal.
(4) Copiii nu pot fi folosiþi sau expuºi de cãtre pãrinþi, reprezentanþi legali sau alte persoane responsabile de creºterea ºi îngrijirea lor, în scopul de a obþine avantaje personale sau de a influenþa deciziile autoritãþilor publice.
(5) Consiliul Naþional al Audiovizualului monitorizeazã modul de derulare a programelor audiovizuale, astfel încât sã se asigure protecþia ºi garantarea dreptului copilului prevãzut la alin. (1).
ART. 23
(1) Copilul are dreptul la libertate de exprimare.
(2) Libertatea copilului de a cãuta, de a primi ºi de a difuza informaþii de orice naturã, care vizeazã promovarea bunãstãrii sale sociale, spirituale ºi morale, sãnãtatea sa fizicã ºi mentalã, sub orice formã ºi prin orice mijloace la alegerea sa, este inviolabilã.
(3) Pãrinþii sau, dupã caz, alþi reprezentanþi legali ai copilului, persoanele care au în plasament copii, precum ºi persoanele care, prin natura funcþiei, promoveazã ºi asigurã respectarea drepturilor copiilor au obligaþia de a le asigura informaþii, explicaþii ºi sfaturi, în funcþie de vârsta ºi de gradul de înþelegere al acestora, precum ºi de a le permite sã-ºi exprime punctul de vedere, ideile ºi opiniile.
(4) Pãrinþii nu pot limita dreptul copilului minor la libertatea de exprimare decât în cazurile prevãzute expres de lege.
ART. 24
(1) Copilul capabil de discernãmânt are dreptul de a-ºi exprima deschis opinia asupra oricãrei nereguli care îl priveºte.
(2) În orice procedurã judiciarã sau administrativã care îl priveºte copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a perfect vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat ºi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacã autoritatea competentã apreciazã cã audierea lui este necesarã pentru soluþionarea cauzei.
(3) Dreptul de a fi ascultat conferã copilului posibilitatea de a cere ºi de a primi orice informaþie pertinentã, de a fi consultat, de a-ºi exprima opinia ºi de a fi informat asupra consecinþelor pe care le poate avea opinia sa, dacã este respectatã, precum ºi asupra consecinþelor oricãrei decizii care îl priveºte.
(4) În toate cazurile prevãzute la alin. (2), opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare ºi li se va acorda importanþa cuvenitã, în raport cu vârsta ºi cu gradul de maturitate a copilului.
(5) Orice copil poate cere sã fie ascultat conform dispoziþiilor alin. (2) ºi (3). În caz de refuz, autoritatea competentã se va pronunþa printr-o decizie motivatã.
(6) Dispoziþiile legale speciale privind consimþãmântul sau prezenþa copilului în procedurile care îl privesc, precum ºi prevederile referitoare la desemnarea unui curator, în caz de conflict de interese, sunt ºi rãmân aplicabile.
ART. 25
(1) Copilul are dreptul la libertate de gândire, de conºtiinþã ºi de religie.
(2) Pãrinþii îndrumã copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea unei religii, în condiþiile legii, þinând seama de opinia, vârsta ºi de gradul de maturitate a acestuia, fãrã a-l putea obliga sã adere la o anumitã religie sau la un anumit cult religios.
(3) Religia copilului care a împlinit 14 ani nu poate fi schimbatã fãrã consimþãmântul acestuia; copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul sã-ºi aleagã singur religia.
(4) Atunci când copilul beneficiazã de protecþie specialã, inșilor în îngrijirea cãrora se aflã le sunt interzise orice acþiuni menite sã influenþeze convingerile religioase ale copilului.
ART. 26
(1) Copilul are dreptul la liberã asociere în structuri formale ºi informale, precum ºi libertatea de întrunire paºnicã, în limitele prevãzute de lege.
(2) Autoritãþile administraþiei publice locale, unitãþile de învãþãmânt ºi alte instituþii publice sau private competente iau mãsurile necesare asigurãrii exercitãrii corespunzãtoare a drepturilor prevãzute la alin. (1).
ART. 27
(1) Copilul aparþinând unei minoritãþi naþionale, etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la viaþã culturalã proprie, la declararea apartenenþei sale etnice, religioase, la practicarea propriei sale religii, precum ºi dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alþi membri ai comunitãþii din care face parte.
(2) Consiliul Naþional pentru Combaterea Discriminãrii asigurã ºi urmãreºte exercitarea drepturilor prevãzute la alin. (1).
ART. 28
(1) Copilul are dreptul la respectarea personalitãþii ºi individualitãþii sale ºi nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante.
(2) Mãsurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decât în acord cu demnitatea copilului, nefiind permise sub nici un motiv pedepsele fizice ori acelea care se aflã în legãturã cu dezvoltarea fizicã, psihicã sau care afecteazã starea emoþionalã a copilului.
ART. 29
(1) Copilul are dreptul sã depunã singur plângeri referitoare la încãlcarea drepturilor sale fundamentale.
(2) Copilul este informat asupra drepturilor sale, precum ºi asupra modalitãþilor de exercitare a acestora.

SECÞIUNEA a 2-a
Mediul familial ºi îngrijirea alternativã

ART. 30
(1) Copilul are dreptul sã creascã alãturi de pãrinþii sãi.
(2) Pãrinþii au obligaþia sã asigure copilului, de o manierã corespunzãtoare capacitãþilor în continuã dezvoltare ale copilului, orientarea ºi sfaturile necesare exercitãrii corespunzãtoare a drepturilor prevãzute în prezenta lege.
(3) Pãrinþii copilului au dreptul sã primeascã informaþiile ºi asistenþa de specialitate necesare în vederea îngrijirii, creºterii ºi educãrii acestuia.
ART. 31
(1) Ambii pãrinþi sunt responsabili pentru creºterea copiilor lor.
(2) Exercitarea drepturilor ºi îndeplinirea obligaþiilor pãrinteºti trebuie sã aibã în vedere interesul superior al copilului ºi sã asigure bunãstarea materialã ºi spiritualã a copilului, în excepțional prin îngrijirea acestuia, prin menþinerea relaþiilor personale cu el, prin asigurarea creºterii, educãrii ºi întreþinerii sale, precum ºi prin reprezentarea sa legalã ºi administrarea patrimoniului sãu.
(3) În cazul existenþei unor neînþelegeri între pãrinþi cu privire la exercitarea drepturilor ºi îndeplinirea obligaþiilor pãrinteºti, instanþa judecãtoreascã, dupã ascultarea ambilor pãrinþi, hotãrãºte potrivit interesului superior al copilului.
ART. 32
Copilul are dreptul sã fie crescut în condiþii care sã permitã dezvoltarea sa fizicã, mentalã, spiritualã, moralã ºi socialã. În acest scop pãrinþii sunt obligaþi:
a) sã supravegheze copilul;
b) sã coopereze cu copilul ºi sã îi respecte viaþa intimã, privatã ºi demnitatea;
c) sã informeze copilul despre toate actele ºi faptele care l-ar putea afecta ºi sã ia în considerare opinia acestuia;
d) sã întreprindã toate mãsurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor;
e) sã coopereze cu persoanele fizice ºi persoanele juridice care exercitã atribuþii în domeniul îngrijirii, educãrii ºi formãrii profesionale a copilului.
ART. 33
Copilul nu poate fi separat de pãrinþii sãi sau de unul dintre ei, împotriva voinþei acestora, cu excepþia cazurilor expres ºi limitativ prevãzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare ºi numai dacã acest lucru este impus de interesul superior al copilului.
ART. 34
(1) Serviciul public de asistenþã socialã va lua toate mãsurile necesare pentru depistarea neașteptată a situaþiilor de risc care pot determina separarea copilului de pãrinþii sãi, precum ºi pentru prevenirea comportamentelor abuzive ale pãrinþilor ºi a violenþei în familie.
(2) Orice separare a copilului de pãrinþii sãi, precum ºi orice limitare a exerciþiului drepturilor pãrinteºti trebuie sã fie precedate de acordarea sistematicã a serviciilor ºi prestaþiilor prevãzute de lege, cu accent deosebit pe informarea corespunzãtoare a pãrinþilor, consilierea acestora, terapie sau mediere, acordate în baza unui plan de servicii.
ART. 35
(1) Planul de servicii se întocmeºte ºi se pune în aplicare de cãtre serviciul public de asistenþã socialã, organizat la nivelul municipiilor ºi oraºelor, precum ºi de persoanele cu atribuþii de asistenþã socialã din aparatul propriu al consiliilor locale comunale din unitatea administrativ-teritorialã unde se aflã copilul, în urma evaluãrii situaþiei copilului ºi a familiei acestuia.
(2) La nivelul municipiului Bucureºti întocmirea ºi punerea în aplicare a planului prevãzut la alin. (1) se realizeazã de cãtre direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului de la nivelul fiecãrui sector.
(3) Planul de servicii se aprobã prin dispoziþia primarului.
(4) Planul de servicii are ca obiectiv prevenirea separãrii copilului de pãrinþii sãi. În acest scop serviciul public de asistenþã socialã ori, dupã caz, direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului de la nivelul fiecãrui sector al municipiului Bucureºti sprijinã accesul copilului ºi al familiei sale la serviciile ºi prestaþiile destinate menþinerii copilului în familie.
(5) Planul de servicii poate avea ca finalitate transmiterea cãtre direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului a cererii de instituire a unei mãsuri de protecþie specialã a copilului, numai dacã, dupã acordarea serviciilor prevãzute de acest plan, se constatã cã menþinerea copilului alãturi de pãrinþii sãi nu este posibilã.
ART. 36
(1) Dacã existã motive temeinice de a suspecta cã viaþa ºi securitatea copilului sunt primejduite în familie, reprezentanþii serviciului public de asistenþã socialã ori, dupã caz, ai direcþiei generale de asistenþã socialã ºi protecþia copilului de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureºti au dreptul sã viziteze copiii la locuinþa lor ºi sã se informeze despre felul în care aceºtia sunt îngrijiþi, despre sãnãtatea ºi dezvoltarea lor fizicã, educarea, învãþãtura ºi pregãtirea lor profesionalã, acordând, la nevoie, îndrumãrile necesare.
(2) Dacã, în urma vizitelor efectuate potrivit alin. (1), se constatã cã dezvoltarea fizicã, mentalã, spiritualã, moralã sau socialã a copilului este primejduitã, serviciul public de asistenþã socialã este obligat sã sesizeze de îndatã direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului în vederea luãrii mãsurilor prevãzute de lege.
(3) Direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului este obligatã sã sesizeze instanþa judecãtoreascã în situaþia în care considerã cã sunt întrunite condiþiile prevãzute de lege pentru decãderea, totalã sau parþialã, a pãrinþilor ori a unuia dintre ei din exerciþiul drepturilor pãrinteºti.
ART. 37
(1) Direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului va lua toate mãsurile necesare pentru ca pãrinþii decãzuþi din drepturile pãrinteºti, precum ºi cei cãrora le-a fost limitat exerciþiul anumitor drepturi sã beneficieze de asistenþã specializatã pentru creºterea capacitãþii acestora de a se ocupa de copii, în vederea redobândirii exerciþiului drepturilor pãrinteºti.
(2) Pãrinþii care solicitã redarea exerciþiului drepturilor pãrinteºti beneficiazã de asistenþã juridicã gratuitã, în condiþiile legii.
ART. 38
Instanþa judecãtoreascã este singura autoritate competentã sã se pronunþe, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, cu privire la:
a) persoana care exercitã drepturile ºi îndeplineºte obligaþiile pãrinteºti în situaþia în care copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea pãrinþilor sãi;
b) modalitãþile în care se exercitã drepturile ºi se îndeplinesc obligaþiile pãrinteºti;
c) decãderea totalã sau parþialã din exerciþiul drepturilor pãrinteºti;
d) redarea exerciþiului drepturilor pãrinteºti.
ART. 39
(1) Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea pãrinþilor sãi sau care, în vederea protejãrii intereselor sale, nu poate fi lãsat în grija acestora are dreptul la protecþie alternativã.
(2) Protecþia prevãzutã la alin. (1) include instituirea tutelei, mãsurile de protecþie specialã prevãzute de prezenta lege, adopþia. În alegerea uneia dintre aceste soluþii autoritatea competentã va þine seama în mod corespunzãtor de necesitatea asigurãrii unei anumite continuitãþi în educarea copilului, precum ºi de originea sa etnicã, religioasã, culturalã ºi lingvisticã.
ART. 40
(1) Tutela se instituie în situaþia în care ambii pãrinþi sunt decedaþi, necunoscuþi, decãzuþi din exerciþiul drepturilor pãrinteºti sau li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor pãrinteºti, puºi sub interdicþie, declaraþi judecãtoreºte morþi sau dispãruþi, precum ºi în cazul în care, la încetarea adopþiei, instanþa judecãtoreascã hotãrãºte cã este în interesul copilului instituirea unei tutele.
(2) Tutela se instituie conform legii de cãtre instanþa judecãtoreascã în a cãrei circumscripþie teritorialã domiciliazã sau a fost gãsit copilul.
ART. 41
(1) Pot fi tutori persoanele fizice sau soþul ºi soþia împreunã, care au domiciliul în România ºi nu se aflã în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevãzute de lege.
(2) Persoana fizicã sau familia care urmeazã a fi tutore trebuie sã fie evaluatã de cãtre direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului cu privire la garanþiile morale ºi condiþiile materii pe care trebuie sã le îndeplineascã pentru a primi un copil în îngrijire. Evaluarea se realizeazã de cãtre direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului de la domiciliul persoanei sau familiei, acordându-se prioritate membrilor familiei extinse a copilului.
ART. 42
(1) Instanþa judecãtoreascã numeºte cu prioritate ca tutore, dacã motive întemeiate nu se opun, o rudã sau un afin ori un prieten al familiei copilului, în stare sã îndeplineascã aceastã sarcinã.
(2) Persoana fizicã, respectiv soþii care urmeazã a fi tutori sunt numiþi pe baza prezentãrii de cãtre direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului a raportului de evaluare a acestora. Propunerea se va face þinându-se seama de relaþiile personale, de apropierea domiciliilor, precum ºi de opinia copilului.

SECÞIUNEA a 3-a
Sãnãtatea ºi bunãstarea copilului

ART. 43
(1) Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bunã stare de sãnãtate pe care o poate atinge ºi de a beneficia de serviciile curative ºi de recuperare necesare pentru asigurarea realizãrii efective a acestui drept.
(2) Accesul copilului la servicii medicale ºi de recuperare, precum ºi la medicaþia adecvatã stãrii sale în caz de boalã este garantat de cãtre stat, costurile aferente fiind suportate din Fondul naþional unic de asigurãri sociale de sãnãtate ºi de la bugetul de stat.
(3) Organele de specialitate ale administraþiei publice centrale, autoritãþile administraþiei publice locale, precum ºi orice alte instituþii publice sau private cu atribuþii în domeniul sãnãtãþii sunt obligate sã adopte, în condiþiile legii, toate mãsurile necesare pentru:
a) reducerea mortalitãþii infantile;
b) asigurarea ºi evoluția serviciilor medicale primare ºi comunitare;
c) prevenirea malnutriþiei ºi a îmbolnãvirilor;
d) asigurarea serviciilor terapeutice pentru gravide în perioada pre- ºi postnatalã, indiferent dacã acestea au sau nu au calitatea de persoanã asiguratã în sistemul asigurãrilor sociale de sãnãtate;
e) informarea pãrinþilor ºi a copiilor cu privire la sãnãtatea ºi alimentaþia copilului, inclusiv cu privire la avantajele alãptãrii, igienei ºi salubritãþii mediului înconjurãtor;
f) dezvoltarea de acþiuni ºi programe pentru ocrotirea sãnãtãþii ºi de prevenire a bolilor, de asistenþã a pãrinþilor ºi de educaþie, precum ºi de servicii în materie de planificare familialã;
g) verificarea periodicã a tratamentului copiilor care au fost plasaþi pentru a primi îngrijire, protecþie sau tratament;
h) asigurarea confidenþialitãþii consultanþei medicale acordate la solicitarea copilului;
i) derularea sistematicã în unitãþile ºcolare de programe de educaþie pentru viaþã, inclusiv educaþie sexualã pentru copii, în vederea prevenirii contactãrii bolilor cu transmitere sexualã ºi a graviditãþii minorelor.
(4) Pãrinþii sunt obligaþi sã solicite asistenþã medicalã pentru a asigura copilului cea mai bunã stare de sãnãtate pe care o poate atinge ºi pentru a preveni situaþiile care pun în pericol viaþa, creºterea ºi expansiunea copilului.
(5) În situaþia excepþionalã în care viaþa copilului se aflã în pericol iminent ori existã riscul producerii unor consecinþe grave cu privire la sãnãtatea sau integritatea acestuia, medicul are dreptul de a efectua acele acte medicale de strictã necesitate pentru a salva viaþa copilului, chiar fãrã a avea acordul pãrinþilor sau al altui reprezentant legal al acestuia.
(6) Vizitele periodice ale personalului medical de specialitate la domiciliul gravidelor ºi al copiilor pânã la împlinirea vârstei de un an sunt obligatorii, în vederea ocrotirii sãnãtãþii mamei ºi copilului, educaþiei pentru sãnãtate, prevenirii abandonului, abuzului sau neglijãrii copilului.
ART. 44
(1) Copilul are dreptul de a beneficia de un indice de trai care sã permitã dezvoltarea sa fizicã, mentalã, spiritualã, moralã ºi socialã.
(2) Pãrinþilor sau, dupã caz, altor reprezentanþi legali le revine în inițialul rând responsabilitatea de a asigura, în limita posibilitãþilor, cele mai bune condiþii de viaþã necesare creºterii ºi dezvoltãrii copiilor; pãrinþii sunt obligaþi sã le asigure copiilor locuinþã, precum ºi condiþiile necesare pentru creºtere, educare, învãþãturã ºi pregãtirea profesionalã.
ART. 45
(1) Copilul are dreptul de a beneficia de asistenþã socialã ºi de asigurãri sociale, în funcþie de resursele ºi de situaþia în care se aflã acesta ºi persoanele în întreþinerea cãrora se gãseºte.
(2) În cazul în care pãrinþii sau persoanele care au, potrivit legii, obligaþia de a întreþine copilul nu pot asigura, din motive independente de voinþa lor, satisfacerea nevoilor minime de locuinþã, hranã, îmbrãcãminte ºi educaþie ale copilului, statul, prin autoritãþile publice competente, este obligat sã asigure acestora sprijin corespunzãtor, sub formã de prestaþii financiare, prestaþii în naturã, precum ºi sub formã de servicii, în condiþiile legii.
(3) Pãrinþii au obligaþia sã solicite autoritãþilor competente acordarea alocaþiilor, indemnizaþiilor, prestaþiilor în bani sau în naturã ºi a altor facilitãþi prevãzute de lege pentru copii sau pentru familiile cu copii.
(4) Autoritãþile administraþiei publice locale au obligaþia de a informa pãrinþii ºi copiii în legãturã cu drepturile pe care le au, precum ºi asupra modalitãþii de acordare a drepturilor de asistenþã socialã ºi de asigurãri sociale.
ART. 46
(1) Copilul cu handicap are dreptul la îngrijire specialã, adaptatã nevoilor sale.
(2) Copilul cu handicap are dreptul la educaþie, recuperare, compensare, reabilitare ºi integrare, adaptate posibilitãþilor proprii, în vederea dezvoltãrii personalitãþii sale.
(3) Îngrijirea specialã trebuie sã asigure progresul fizicã, mentalã, spiritualã, moralã sau socialã a copiilor cu handicap. Îngrijirea specialã constã în ajutor adecvat situaþiei copilului ºi pãrinþilor sãi ori, dupã caz, situaþiei celor cãrora le este încredinþat copilul ºi se acordã gratuit, ori de câte ori acest lucru este posibil, pentru facilitarea accesului efectiv ºi fãrã discriminare al copiilor cu handicap la educaþie, formare profesionalã, servicii medicale, recuperare, pregãtire, în vederea ocupãrii unui loc de muncã, la activitãþi recreative, precum ºi la orice alte activitãþi apte sã le permitã deplina integrare socialã ºi dezvoltare a personalitãþii lor.
(4) Organele de specialitate ale administraþiei publice centrale ºi autoritãþile administraþiei publice locale sunt obligate sã iniþieze programe ºi sã asigure resursele necesare dezvoltãrii serviciilor repartizate satisfacerii nevoilor copiilor cu handicap ºi ale familiilor acestora în condiþii care sã le garanteze demnitatea, sã le favorizeze autonomia ºi sã le faciliteze participarea activã la viaþa comunitãþii.

SECÞIUNEA a 4-a
Educaþie, activitãþi recreative ºi culturale

ART. 47
(1) Copilul are dreptul de a primi o educaþie care sã îi permitã dezvoltarea, în condiþii nediscriminatorii, a aptitudinilor ºi personalitãþii sale.
(2) Pãrinþii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educaþiei care urmeazã sã fie datã copiilor lor ºi au obligaþia sã înscrie copilul la ºcoalã ºi sã asigure frecventarea cu regularitate de cãtre acesta a cursurilor ºcolare.
(3) Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani poate cere încuviinþarea instanþei judecãtoreºti de a-ºi schimba felul învãþãturii ºi al pregãtirii profesionale.
ART. 48
(1) Ministerul Educaþiei ºi Cercetãrii, ca organ de specialitate al administraþiei publice centrale, precum ºi inspectoratele ºcolare ºi unitãþile de învãþãmânt, ca instituþii ale administraþiei publice locale cu atribuþii în domeniul educaþiei, sunt obligate sã întreprindã mãsuri necesare pentru:
a) facilitarea accesului la educaþia preºcolarã ºi asigurarea învãþãmântului general obligatoriu ºi gratuit pentru toþi copiii;
b) dezvoltarea de programe de educaþie pentru pãrinþii tineri, inclusiv în vederea prevenirii violenþei în familie;
c) organizarea de cursuri distincte de pregãtire pentru copiii care nu pot rãspunde la cerinþele programei ºcolare naþionale, pentru a nu intra prematur pe piaþa muncii;
d) organizarea de cursuri particulare de pregãtire pentru copiii care au abandonat ºcoala, în vederea reintegrãrii lor în sistemul naþional de învãþãmânt;
e) respectarea dreptului copilului la timp de odihnã ºi timp liber, precum ºi a dreptului acestuia de a participa lăsat la viaþa culturalã ºi artisticã;
f) prevenirea abandonului ºcolar din motive economice, luând mãsuri active de acordare a unor servicii sociale în mediul ºcolar, cum sunt: hranã, rechizite, transport ºi altele asemenea.
(2) În cadrul procesului instructiv-educativ copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de cãtre cadrele didactice, de a fi informat asupra drepturilor sale, precum ºi asupra modalitãþilor de exercitare a acestora. Pedepsele corporale în cadrul procesului instructiv-educativ sunt interzise.
(3) Copilul, personal ºi, dupã caz, reprezentat sau asistat de reprezentantul sãu legal, are dreptul de a contesta modalitãþile ºi rezultatele evaluãrii ºi de a se adresa în acest sens conducerii unitãþii de învãþãmânt, în condiþiile legii.
(4) Cadrele didactice au obligaþia de a semnala serviciului public de asistenþã socialã sau, dupã caz, direcþiei generale de asistenþã socialã ºi protecþia copilului cazurile de rele tratamente, abuzuri sau de neglijare a copiilor.
ART. 49
(1) Copilul are dreptul la odihnã ºi vacanþã.
(2) Copilul trebuie sã beneficieze de timp suficient pentru odihnã ºi vacanþã, sã participe în mod liber la activitãþi recreative proprii vârstei sale ºi la activitãþile culturale, artistice ºi sportive ale comunitãþii. Autoritãþile publice au obligaþia sã contribuie, potrivit atribuþiilor ce le revin, la asigurarea condiþiilor exercitãrii în condiþii de egalitate a acestui drept.
(3) Autoritãþile publice au obligaþia sã asigure, potrivit atribuþiilor care le revin, locuri de joacã suficiente ºi adecvate pentru copii, în mod special în situaþia zonelor intens populate.

CAP. 3
Protecþia specialã a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea pãrinþilor sãi

SECÞIUNEA 1
Dispoziþii comune

ART. 50
Protecþia specialã a copilului reprezintã ansamblul mãsurilor, prestaþiilor ºi serviciilor destinate îngrijirii ºi dezvoltãrii copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea pãrinþilor sãi sau a celui care, în vederea protejãrii intereselor sale, nu poate fi lãsat în grija acestora.
ART. 51
(1) Copilul beneficiazã de protecþia specialã prevãzutã de prezenta lege pânã la dobândirea capacitãþii depline de exerciþiu.
(2) La cererea tânãrului, exprimatã dupã dobândirea capacitãþii depline de exerciþiu, dacã îºi continuã studiile într-o formã de învãþãmânt de zi, protecþia specialã se acordã, în condiþiile legii, pe toatã durata continuãrii studiilor, dar fãrã a se depãºi vârsta de 26 de ani.
(3) Tânãrul care a dobândit capacitate deplinã de exerciþiu ºi a beneficiat de o mãsurã de protecþie specialã, dar care nu îºi continuã studiile ºi nu are probabilitatea revenirii în propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiazã, la cerere, pe o perioadã de pânã la 2 ani, de protecþie specialã, în scopul facilitãrii integrãrii sale sociale. În cazul în care se face dovada cã tânãrului i s-au oferit un loc de muncã ºi/sau locuinþã, iar acesta le-a refuzat ori le-a pierdut din motive imputabile lui, în mod succesiv, prevederile prezentului alineat nu mai sunt aplicabile.
ART. 52
Serviciile de protecþie specialã sunt cele prevãzute la art. 108 - 110.
ART. 53
(1) Mãsurile de protecþie specialã a copilului se stabilesc ºi se aplicã în baza planului individualizat de protecþie.
(2) Planul prevãzut la alin. (1) se întocmeºte ºi se revizuieºte în conformitate cu normele metodologice elaborate ºi aprobate de Autoritatea Naþionalã pentru Protecþia Drepturilor Copilului.
(3) Mãsurile de protecþie specialã a copilului care a împlinit vârsta de 14 ani se stabilesc numai cu consimþãmântul acestuia. În situaþia în care copilul refuzã sã îºi dea consimþãmântul, mãsurile de protecþie se stabilesc numai de cãtre instanþa judecãtoreascã, care, în situaþii temeinic motivate, poate trece peste refuzul acestuia de a-ºi exprima consimþãmântul faþã de mãsura propusã.
ART. 54
(1) Direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului are obligaþia de a întocmi planul individualizat de protecþie imediat dupã primirea cererii de instituire a unei mãsuri de protecþie specialã sau imediat dupã ce directorul direcþiei generale de asistenþã socialã ºi protecþia copilului a dispus plasamentul în regim de urgenþã.
(2) În situaþia copilului pentru care a fost instituitã tutela, dispoziþiile alin. (1) nu sunt aplicabile.
(3) La stabilirea obiectivelor planului individualizat de protecþie se acordã prioritate reintegrãrii copilului în familie sau, dacã aceasta nu este posibilã, plasamentului copilului în familia extinsã. Obiectivele planului se stabilesc cu consultarea obligatorie a pãrinþilor ºi a membrilor familiei lãrgite care au putut fi identificaþi.
(4) Planul individualizat de protecþie poate prevedea plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidenþial, numai în cazul în care nu a putut fi instituitã tutela ori nu a putut fi dispus plasamentul la familia extinsã, la un asistent maternal sau la o altã persoanã sau familie, în condiþiile prezentei legi.
ART. 55
Mãsurile de protecþie specialã a copilului sunt:
a) plasamentul;
b) plasamentul în regim de urgenþã;
c) supravegherea specializatã.
ART. 56
De mãsurile de protecþie specialã, instituite de prezenta lege, beneficiazã:
a) copilul ai cãrui pãrinþi sunt decedaþi, necunoscuþi, decãzuþi din exerciþiul drepturilor pãrinteºti sau cãrora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor pãrinteºti, puºi sub interdicþie, declaraþi judecãtoreºte morþi sau dispãruþi, când nu a putut fi instituitã tutela;
b) copilul care, în vederea protejãrii intereselor sale, nu poate fi lãsat în grija pãrinþilor din motive neimputabile acestora;
c) copilul abuzat sau neglijat;
d) copilul gãsit sau copilul abandonat de cãtre mamã în unitãþi sanitare;
e) copilul care a sãvârºit o faptã prevãzutã de legea penalã ºi care nu rãspunde penal.
ART. 57
Pãrinþii, precum ºi copilul care a împlinit vârsta de 14 ani au dreptul sã atace în instanþã mãsurile de protecþie specialã instituite de prezenta lege, beneficiind de asistenþã juridicã gratuitã, în condiþiile legii.

SECÞIUNEA a 2-a
Plasamentul

ART. 58
(1) Plasamentul copilului reprezintă o mãsurã de protecþie specialã, având caracter temporar, care poate fi dispusã, în condiþiile prezentei legi, dupã caz, la:
a) o persoanã sau familie;
b) un asistent maternal;
c) un serviciu de tip rezidenþial, prevãzut la art. 110 alin. (2) ºi licenþiat în condiþiile legii.
(2) Persoana sau familia care primeºte un copil în plasament trebuie sã aibã domiciliul în România ºi sã fie evaluatã de cãtre direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului cu privire la garanþiile morale ºi condiþiile substanțe pe care trebuie sã le îndeplineascã pentru a primi un copil în plasament.
ART. 59
Pe toatã durata plasamentului, domiciliul copilului se aflã, dupã caz, la persoana, familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidenþial care îl are în îngrijire.
ART. 60
(1) Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 2 ani poate fi dispus numai la familia extinsã sau substitutivã, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenþial fiind interzis.
(2) Prin excepþie de la prevederile alin. (1), se poate dispune plasamentul într-un serviciu de tip rezidenþial al copilului mai mic de 2 ani, în situaþia în care acesta prezintã handicapuri grave, cu dependenþã de îngrijiri în servicii de tip rezidenþial specializate.
(3) La stabilirea mãsurii de plasament se va urmãri:
a) plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsã sau la familia substitutivã;
b) menþinerea fraþilor împreunã;
c) facilitarea exercitãrii de cãtre pãrinþi a dreptului de a vizita copilul ºi de a menþine legãtura cu acesta.
ART. 61
(1) Mãsura plasamentului se stabileºte de cãtre comisia pentru protecþia copilului, în situaþia în care existã acordul pãrinþilor, pentru situaþiile prevãzute la art. 56 lit. b) ºi e).
(2) Mãsura plasamentului se stabileºte de cãtre instanþa judecãtoreascã, la cererea direcþiei generale de asistenþã socialã ºi protecþia copilului:
a) în situaþia copilului prevãzut la art. 56 lit. a), precum ºi în situaþia copilului prevãzut la art. 56 lit. c) ºi d), dacã se impune înlocuirea plasamentului în regim de urgenþã dispus de cãtre direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului;
b) în situaþia copilului prevãzut la art. 56 lit. b) ºi e), atunci când nu existã acordul pãrinþilor sau, dupã caz, al unuia dintre pãrinþi, pentru instituirea acestei mãsuri.
ART. 62
(1) Drepturile ºi obligaþiile pãrinteºti faþã de copil se menþin pe toatã durata mãsurii plasamentului dispus de cãtre comisia pentru protecþia copilului.
(2) Drepturile ºi obligaþiile pãrinteºti în situaþia copilului pentru care nu a putut fi instituitã tutela ºi pentru care instanþa a dispus mãsura plasamentului sunt exercitate ºi, respectiv, îndeplinite de cãtre preºedintele consiliului judeþean, respectiv de cãtre primarul sectorului municipiului Bucureºti.
(3) Prin excepþie de la prevederile alin. (2), pãrinþii decãzuþi din drepturile pãrinteºti, precum ºi cei cãrora li s-a așezat pedeapsa interzicerii drepturilor pãrinteºti pãstreazã dreptul de a consimþi la adopþia copilului lor.
(4) Modalitatea de exercitare a drepturilor ºi de îndeplinire a obligaþiilor pãrinteºti cu privire la persoanã ºi la bunurile copilului aflat în situaþia prevãzutã la art. 56 lit. c) ºi d) ºi, respectiv, la art. 56 lit. b) ºi e) se stabileºte de cãtre instanþa judecãtoreascã.
ART. 63
Comisia pentru protecþia copilului sau, dupã caz, instanþa care a dispus plasamentul copilului va stabili, dacã este cazul, ºi cuantumul contribuþiei lunare a pãrinþilor la întreþinerea acestuia, în condiþiile stabilite de Codul familiei. Sumele astfel încasate se constituie venit la bugetul judeþului, respectiv la cel al sectorului municipiului Bucureºti de unde provine copilul.

SECÞIUNEA a 3-a
Plasamentul în regim de urgenþã

ART. 64
(1) Plasamentul copilului în regim de urgenþã este o mãsurã de protecþie specialã, cu caracter temporar, care se stabileºte în situaþia copilului abuzat sau neglijat, precum ºi în situaþia copilului gãsit sau a celui abandonat în unitãþi sanitare.
(2) Dispoziþiile art. 58 - 60 se aplicã în mod corespunzãtor.
(3) Pe toatã durata plasamentului în regim de urgenþã se suspendã de drept exerciþiul drepturilor pãrinteºti, pânã când instanþa judecãtoreascã va decide cu privire la menþinerea sau la înlocuirea acestei mãsuri ºi cu privire la exercitarea drepturilor pãrinteºti. Pe perioada suspendãrii, drepturile ºi obligaþiile pãrinteºti privitoare la persoana copilului sunt exercitate ºi, respectiv, sunt îndeplinite de cãtre persoana, familia, asistentul maternal sau de cãtre ºeful serviciului de tip rezidenþial care a primit copilul în plasament în regim de urgenþã, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt exercitate ºi, respectiv, sunt îndeplinite de cãtre preºedintele consiliului judeþean, respectiv de cãtre primarul sectorului municipiului Bucureºti.
ART. 65
(1) Mãsura plasamentului în regim de urgenþã se stabileºte de cãtre directorul direcþiei generale de asistenþã socialã ºi protecþia copilului din unitatea administrativ-teritorialã în care se gãseºte copilul gãsit sau cel abandonat de cãtre mamã în unitãþi sanitare ori copilul abuzat sau neglijat, în situaþia în care nu se întâmpinã opoziþie din componentă reprezentanþilor persoanelor juridice, precum ºi a persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigurã protecþia copilului respectiv.
(2) Mãsura plasamentului în regim de urgenþã se stabileºte de cãtre instanþa judecãtoreascã în condiþiile art. 94 alin. (3).
ART. 66
(1) În situaþia plasamentului în regim de urgenþã dispus de cãtre direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului, aceasta este obligatã sã sesizeze instanþa judecãtoreascã în termen de 48 de ore de la data la care a dispus aceastã mãsurã.
(2) Instanþa judecãtoreascã va analiza motivele care au stat la baza mãsurii adoptate de cãtre direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului ºi se va pronunþa, dupã caz, cu privire la menþinerea plasamentului în regim de urgenþã sau la înlocuirea acestuia cu mãsura plasamentului, instituirea tutelei ori cu privire la reintegrarea copilului în familia sa. Instanþa este obligatã sã se pronunþe ºi cu privire la exercitarea drepturilor pãrinteºti.
(3) În situaþia în care plasamentul în regim de urgenþã este dispus de cãtre instanþa judecãtoreascã, aceasta se va pronunþa în condiþiile art. 94 alin. (4).

SECÞIUNEA a 4-a
Supravegherea specializatã

ART. 67
(1) Mãsura de supraveghere specializatã se dispune în condiþiile prezentei legi faþã de copilul care a sãvârºit o faptã penalã ºi care nu rãspunde penal.
(2) În cazul în care existã acordul pãrinþilor sau al reprezentantului legal, mãsura supravegherii specializate se dispune de cãtre comisia pentru protecþia copilului, iar, în lipsa acestui acord, de cãtre instanþa judecãtoreascã.

SECÞIUNEA a 5-a
Monitorizarea aplicãrii mãsurilor de protecþie specialã

ART. 68
(1) Împrejurãrile care au stat la baza stabilirii mãsurilor de protecþie specialã, dispuse de comisia pentru protecþia copilului sau de instanþa judecãtoreascã, trebuie verificate trimestrial de cãtre direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului.
(2) În cazul în care împrejurãrile prevãzute la alin. (1) s-au modificat, direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului este obligatã sã sesizeze de îndatã comisia pentru protecþia copilului sau, dupã caz, instanþa judecãtoreascã, în vederea modificãrii sau, dupã caz, a încetãrii mãsurii.
(3) Dreptul de sesizare prevãzut la alin. (2) îl au, de asemenea, pãrinþii sau alt reprezentant legal al copilului, precum ºi copilul.
ART. 69
(1) Direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului sau, dupã caz, organismul privat autorizat are obligaþia de a urmãri modul în care sunt puse în aplicare mãsurile de protecþie specialã, dezvoltarea ºi îngrijirea copilului pe perioada aplicãrii mãsurii.
(2) În îndeplinirea obligaþiei prevãzute la alin. (1) direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului sau, dupã caz, organismul privat autorizat întocmeºte, trimestrial sau ori de câte ori apare o situaþie care impune acest lucru, rapoarte privitoare la evoluþia dezvoltãrii fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale a copilului ºi a modului în care acesta este îngrijit.
(3) În situaþia în care se constatã, pe baza raportului întocmit potrivit alin. (2), necesitatea modificãrii sau, dupã caz, a încetãrii mãsurii, direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului este obligatã sã sesizeze de îndatã comisia pentru protecþia copilului sau, dupã caz, instanþa judecãtoreascã.
ART. 70
La încetarea mãsurilor de protecþie specialã prin reintegrarea copilului în familia sa, serviciul public de asistenþã socialã, organizat la nivelul municipiilor ºi oraºelor, persoanele cu atribuþii de asistenþã socialã din aparatul propriu al consiliilor locale comunale, precum ºi direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului, în cazul sectoarelor municipiului Bucureºti, de la domiciliul sau, dupã caz, de la reºedinþa pãrinþilor au obligaþia de a urmãri evoluþia dezvoltãrii copilului, precum ºi modul în care pãrinþii îºi exercitã drepturile ºi îºi îndeplinesc obligaþiile cu privire la copil. În acest scop acestea întocmesc rapoarte lunare pe o perioadã de minimum 3 luni.
ART. 71
Copilul faþã de care a fost luatã o mãsurã de protecþie specialã are dreptul de a menþine relaþii cu alte persoane, dacã acestea nu au o influenþã negativã asupra dezvoltãrii sale fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale.

CAP. 4
Protecþia copiilor refugiaþi ºi protecþia copiilor în caz de conflict armat

ART. 72
(1) Copiii care solicitã obþinerea statutului de refugiat, precum ºi cei care au obþinut acest statut beneficiazã de protecþie ºi asistenþã umanitarã corespunzãtoare pentru realizarea drepturilor lor.
(2) Copiii prevãzuþi la alin. (1) beneficiazã de una dintre formele de protecþie prevãzute de Ordonanþa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul ºi regimul refugiaþilor în România, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 323/2001, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare.
ART. 73
(1) În situaþia în care copilul care solicitã statutul de refugiat este neînsoþit de cãtre pãrinþi sau de un alt reprezentant legal, susþinerea intereselor acestuia pe parcursul procedurii de acordare a statutului de refugiat se asigurã de cãtre direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului în a cãrei razã administrativ-teritorialã se aflã organul teritorial al Ministerului Administraþiei ºi Internelor unde urmeazã a fi depusã cererea.
(2) Cererea pentru acordarea statutului de refugiat al copilului aflat în situaþia prevãzutã la alin. (1) se analizeazã cu prioritate.
(3) În scopul susþinerii adecvate a intereselor copilului prevãzut la alin. (1), direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului desemneazã o persoanã cu studii superioare juridice sau de asistenþã socialã din cadrul personalului propriu sau al unui organism privat autorizat, care sã susþinã drepturile copilului ºi sã participe, alãturi de acesta, la întreaga procedurã de acordare a statutului de refugiat.
(4) În situaþia în care se constatã cã persoana desemnatã de cãtre direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului nu îºi îndeplineºte corespunzãtor obligaþia de apãrare a intereselor copilului sau dovedeºte rea-credinþã în îndeplinirea acesteia, Oficiul Naþional pentru Refugiaþi poate solicita direcþiei generale de asistenþã socialã ºi protecþia copilului înlocuirea acestei persoane.
ART. 74
(1) Pânã la soluþionarea definitivã ºi irevocabilã a cererii de acordare a statutului de refugiat, cazarea copiilor prevãzuþi la art. 73 se realizeazã într-un serviciu de tip rezidenþial prevãzut de prezenta lege, aparþinând direcþiei generale de asistenþã socialã ºi protecþia copilului sau unui organism privat autorizat.
(2) Copiii care au împlinit vârsta de 16 ani pot fi cazaþi ºi în centrele de primire ºi cazare aflate în subordinea Oficiului Naþional pentru Refugiaþi.
(3) Copiii prevãzuþi la alin. (1), cãrora li s-a acordat statutul de refugiat, beneficiazã de protecþia specialã a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea pãrinþilor sãi, prevãzutã de prezenta lege.
ART. 75
(1) În situaþia în care cererea copilului prevãzut la art. 72, de acordare a statutului de refugiat, este respinsã în mod definitiv ºi irevocabil, direcþia generalã de asistenþã socialã ºi protecþia copilului sesizeazã Autoritatea pentru Strãini ºi solicitã instanþei judecãtoreºti stabilirea plasamen