 |
 | Gainareasa - Petre Ispirescu |  |
|
veratudorache
piticul DOPEY
 
|
|
A fost odatã ca niciodatã; cã de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când fãcea plopºorul pere ºi rãchita micºunele; de îndată ce se bãteau urºii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sãrutau, înfrãþindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouãzeci ºi nouã de oca de fier ºi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveºti;
De când se scria musca pe pãrete, Mai mincinos cine nu crede. A fost odatã un împãrat ºi o împãrãteasã. În cãsãtoria lor ei au trãit ca fraþii, ºi numai o fatã au fost fãcut. Ca ºi mumã-sa, aceastã fatã, din naºtere, era cu o stea în frunte. Murind împãrãteasa, a lãsat cu sufletul la ceasul morþii ei ºi cu jurãmânt ca împãratul, soþul ei, sã nu vãduveascã, ci sã ia de soþie pe aceea la care se va potrivi condurul ei. Împãratul o iubea, necesitate mare. ªi nici în ruptul capului nu voia sã se însoare de a doua oarã. Un an întreg, întreguleþ o plânse dupã înmormântarea ei. Sfatul împãrãþiei, ºtiind hotãrârea împãrãtesei, lãsatã cu grai de moarte, se tot þinea de câra împãratului ca sã se însoare, ºi mai numeroase nu. El se tot împotrivea cu fel de fel de cuvinte. Daca vãzu ºi vãzu cã scãpare nu este, se lãsã ºi el dupã sfatul mai-marilor împãrãþiei. Dete condurul rãposatei împãrãtese ºi doi trimiºi ai Sfatului împãrãtesc rãzbãtu þãri ºi cetãþi, cãutând la cine s-ar potrivi condurul. Nu trecu mult ºi se întoarserã cum ar fi se duserã, fãrã nici o ispravã. Pasãmite, condurul nu se potrivi la nici o fatã de împãrat, la nici o cucoanã, la nici o jupâneasã, la nici o þãrancã, ba chiar la nici o roabã. Împãratul nu mai putea de bucurie de aceastã întâmplare. Condurul sta d-a pururea pe masã în cãmara împãratului. Fiecare voia sã-l încerce avea toatã voia. Într-una din zile când împãratul þinea sfat cu boierii cei mari pentru trebile împãrãþiei, iacã ºi fie-sa cã vine ºi se juca ºi se zbenguia p-acolo prin cãmarã. Trecând ºi pe lângã masã ºi vãzând condurul, îl ia ºi îl încalþã; când, ce sã vedeþi d-voastrã, cinstiþi boieri, parcã fusese d-acolo. Începu a alerga iarã dupã jucãrii, ca un copil ce era. Ea luase condurul fãrã sã ºtie al cui este ºi pentru ce stã pe masã. Când vãzurã boierii una ca aceasta, rãmaserã înmãrmuriþi de uimire. Ce sã facã ei? Hotãrârea împãrãtesei era lãmuritã. Sã nu vãduveascã împãratul dupã pristãvirea ei, ci sã ia pe aceea la care se va potrivi condurul ei. Sã lase pe împãratul sã vãduveascã pentru cã nu s-a potrivit condurul la nici o muiere, cãlca jurãmântul împãrãtesei de la ceasul morþii sale; sã sileascã pe împãratul sã ia de soþie pe fie-sa, se temea de Dumnezeu. Ce sã facã dar? Dupã multe chibzuiri, Sfatul împãrãþiei gãsi cu cale cã împãratul n-ar pãcãtui de ar lua de soþie pe fie-sa, fiindcã aºa lãsase cu sufletul împãrãteasa ºi pentru cã Dumnezeu chiar orânduise aºa, fiindcă la nimeni de pe lume nu se potrivise condurul rãposatei. Numaidecât mai-marii þãrii ziserã fetei sã se gãteascã de nuntã. Acum altã nevoie. Nici fata nu voia sã ia pe tatã-sãu de soþ. Ea zise: - Unde aþi mai auzit, boieri dumneavoastrã, batjocurã ca aceasta, sã ia tatãl de soþie pe fie-sa. - Nu te supãra, domniþã, ºi nu fii aºa þanþoºã. Are sã curgã multã apã pe gârlã pânã s-ajungi a cunoaºte tainele împãrãþiei ca noi. ªi apoi, rãposata maica împãrãþiei tale, cea atât de vestitã în lume de cuminte, a lãsat cu sufletul ca împãratul, tatãl tãu, sã nu vãduveascã, ci sã se însoare cu aceea la care se va potrivi pe picior condurul ei. - Cãutaþi, mai zise fata, ºi gãsiþi pe vreauna la care sã se potriveascã condurul mamei pe piciorul ei. - Am rãzbãtut, rãspunserã boierii, împãrãþii ºi cetãþi, târguri ºi cãtune, am încercat ºi la bun ºi la rãu, la tinere ºi la bãtrâne, la prietene de neam ºi la de cele proaste, pânã ºi la roabe, ºi la nimeni nu s-a potrivit. Dumnezeu ne-a arãtat pe aceea pe care împãratul nostru trebuie sã o ia de soþie. Vãzând fata cã n-are încotro, ceru timp de trei zile în care sã se gândeascã ºi apoi sã-ºi dea rãspunsul. ªi trecând în cãmara ei, se puse pe un plâns, de sã te fereascã Dumnezeu; vãrsa niºte lacrãmi cât pumnul ºi suspina de sã-i spargã pieptul. Plânse ce plânse, darã vãzu cã de la plâns nu câºtigã nimic. Se duse deci la dãdaca-sa, îi spuse cele întâmplate ºi îi ceru sfat. Dãdaca, dupã ce se gândi ºi se rãzgândi, îi zise sã cearã a i se face trei rânduri de haine: unul de aur, altul de mãrgãritar ºi al treilea de diamante, ºi sã spuie cã dupã aceea se va gãti. Cererea ei se împlini tocmai pe tocmai. În vremea aceasta, dãdaca îi pregãti toate cele trebuincioase spre fugã. Când îi aduse hainele, îi mai zise o datã sã se gãteascã de nuntã. Fata rãspunse cã este gata. Boierii rãmaserã mulþumiþi, auzind rãspunsul fetei; ei crezurã cã în cele din urmã ea a cunoscut cã trebuie sã se supuie Sfatului împãrãþiei. Seara, îi aduse ºi dãdaca cele spre fugã. κi bãgã hainele cele frumoase ce le cãpãtase în desagi, se îmbrãcã cu o piele de mãgar pe care i-o adusese dãdaca ºi fugi. Ascultaþi, boieri, cuvântul din poveste; Cãci d-aci nainte mai frumos îmi este. Fugind fata împãratului de la curtea tãtâne-sãu, apucã pe cãi dosnice, pe cãrãri neumblate de picior de om. Ea se feri ca sã nu o vazã nimeni, ºi fugi ºi fugi, pânã ce ieºi din împãrãþia tatãlui sãu. Trecând hotarul, îi mai veni niþicã inimã. Unde pânã aci umbla cu moartea în sân, acum se mai liniºti olecuþã. Merse ce merse, ºi ajungând la curtea împãratului locului aceluia, se puse la poartã cu chip umilit ºi smerit. Iarã daca ieºi bucãtãreasa ºi o vãzu, i se fãcu milã de dânsa ºi înduplecându-se de rugãciunile ei, o primi înãuntru. Spuse ºi împãrãtesei cã o fatã sãrmanã ºi nenorocitã a nãzuit la curtea împãrãteascã ºi o rugã ca sã o priimeascã sã fie gãinãreasa dansu'þii. Împãrãteasa se înduioºi când auzi cã o sirimanã nevoiaºã cere adãpost de la dânsa ºi porunci ca sã o puie îngrijitoare de gãini; darã ea, bucãtãreasa, sã rãspunzã de dânsa. Fiind sub ascultarea bucãtãresei, fata de împãrat se silea în toate chipurile sã-i fie pe plac. Unde sã se adune ea cu celelalte slugi din curte? Unde sã scoaþã ea un cuvinþel de pârã sau de zâzanie? Unde sã calce ea cuvântul bucãtãresei ºi sã se amestece în certurile ºi becisniciile celorlalþi? Ferit-a Dumnezeu! Ea îngrijea de pãsãrile din curtea împãrãteascã, ca de ale dânsei; dupã ce deschidea coteþele, ºi le da de mâncare, apoi le cuibãrea, punea cloºtile ºi vedea de pui, mai cu milã decât cloºtile. Mâncarea ºi apa, mai cu seamã, nu le lipsea niciodatã. Iarã daca isprãvea treaba cu gãinile, venea pe lângã bucãtãreasã ºi-i da ºi ei ajutor. Toþi slujbaºii dansu'þii o luau în nume de bine, vãzându-i vrednicia, ºi toþi aveau milã de ea. Se dusese vestea pânã la împãrãteasa de hãrnicia, de bãrbãþia ºi de dansu'ãþenia de inimã a gãinãresei. Împãrãteasa ceru sã i se înfãþiºeze ca sã o vazã ºi dânsa. Smerenia, nevinovãþia ºi sfiala ce bãgã de seamã împãrãteasa la gãinãreasã îi plãcu. Ea porunci bucãtãresei sã o ia mai de aproape, spre a nu cãdea în gurile bârfitorilor. Nu trecu mult ºi împãratul cu împãrãteasa ºi cu fiul lor furã poftiþi la nuntã la un alt împãrat. Ei se duserã. În ziua aceea se ceru ºi gãinãreasa de la bucãtãreasã cu rugãciune ca sã o lase sã se ducã ºi ea prin cetate, sã se mai rãsufle puþintel. Bucãtãreasa îi dete voie. Gãinãreasa se îmbrãcã cu hainele de aur ºi zicând: "Luminã înainte, întuneric înapoi, nimeni sã nu mã vazã ce voi face", se duse ca vântul ºi, ajungând la nuntã, se prinse în horã tocmai lângã fiul împãratului. Acesta cum o vãzu, îi cãzu tronc! la inimã. Se îndrãgosti dupã dânsa, vai de lume! El o întrebã a cui fatã este, ºi de unde. Ea îi spuse alte gogleze. Iarã el tot vorbind cu dânsa, îi luã un inel ºi nu mai voi sã i-l dea. Când fu înde searã, ea, cu grije, iarã zise vorbele ce zisese la venire, ºi pieri ca o nãlucã din mijlocul horei. Bucãtãreasa o certã cã prea zãbovise. Ea îºi ceru iertare ºi se fãgãdui cã altã dat nu va mai face aºa. Fiul împãratului nu mai putea de inimã rea, cã-i scãpase aºa bucãþicã bunã. Dupã niþel timp, acest împãrat fu iarãºi poftit la o nuntã de împãrat. Fiul împãratului se duse ºi el cu tatã-sãu ºi cu mumã-sa. Gãinãreasa se ceru ºi ea de la bucãtãreasã. ªi cãpãtând voie se duse, ca ºi întâi, îmbrãcându-se în hainele cu mãrgãritare. Se prinse în horã, iarãºi lângã fiul împãratului. Pânã seara nu jucã cu altul, decât numai ºi numai cu dânsul. Când dete în amurg, ca ºi de la rând, ea pieri. Sã se prãpãdeascã fiul împãratului de pãrere de rãu cã o pierduse. Nu-l mai încãpea locul. O cãuta prin toate pãrþile, darã ia-o de unde nu e! Se întoarse darã cu inima zdrobitã. Un fel de lâncezealã îl coprinse. Gãinãreasa, îndatã ce se întoarse acasã, iute, iute, se îmbrãcã iarãºi cu pielea de mãgar, ºi cãuta de gãini cu voie bunã ºi tot cântând. Mai trecu ce mai trecu, ºi iarãºi fu chemat împãratul la o nuntã a altui împãrat. El se duse iarãºi cu fiul sãu. Se ceru ºi gãinãreasa în ziua aceea. Darã bucãtãreasa nu mai voia sã-i dea drumul. Abia, abia, dupã multe rugãciuni, ºi cu fãgãduinþa de a nu se mai cere niciodatã, se înduplecã bucãtãreasa a-i da voie. Se îmbrãcã deci în hainele sale cele cu diamante, ºi zicând vorbele cele ce o ascundeau de la ochii oamenilor, ea se duse ºi se prinse în horã iarãºi lângã fiul împãratului. Acesta, cum o vãzu, îi veni inima la loc, fiindcã fata cam întârziase. Fiul împãratului juca ce juca, ºi tot se uita la dânsa, parcã o tot pierdea din ochi. ªi în adevãr avea ºi ce vedea. Aºa de bine îi ºedea gãtitã, de pãrea cã este o zânã. Sclipea diamantele de pe dânsa de luau ochii celor ce se uitau la dânsa. Fiul împãratului era mândru trebuință mare! fiindcã zâna numai cu dânsul jucã cât þinu hora. ªi unde se rotea pe lângã dânsa ºi se îngâmfa ca un curcan. Iarã când fu a da înde searã, gãinãreasa pieri iarãºi ca o nãlucã. Când vãzu fiul împãratului cã zâna lipseºte, atâta îi fu. Cãzu la grea boalã. Pasãmite prinsese lipici. Se aduserã toþi vracii, toate babele ºi toþi cititorii de stele; rãmaserã însã ruºinaþi, cãci n-avurã ce-i face. Atunci fiul împãratului spuse mã-sii cã pânã n-or gãsi pe fata la care se va potrivi inelul ce-i dete el, nu se va face bine. Mumã-sa rugã pe împãratul sã asculte rugãciunea fiului lor. Iarã împãratul porunci sã umble niºte boieri din casã în casã sã încerce inelul, ºi la ce fatã ori muiere se va potrivi, sã o aducã cu cinste la curtea împãrãteascã. Umblarã boierii ºi rãzbãturã toate colþuleþele, ºi ca sã se potriveascã inelul la cineva, ba. Se întoarserã deci cum s-au fost dus. Sã se dea fiul împãratului de ceasul morþii, de ciudã, când auzi una ca aceasta! În cele mai de pe urmã porunci sã se cerceteze ºi prin curtea împãrãteascã. Chemã de faþã pe toate muierile, slujnicile ºi roabele. Toate se grãbirã a veni. Încercã inelul ºi la nici una nu se potrivi. Pasãmite pe gãinãreasa o uitaserã toþi cu totul. Bucãtãreasa îºi aduse aminte ºi spuse împãrãtesei de dânsa. - Sã vie ºi ea, sã vie ºi ea, rãspunse împãrãteasa. O aduserã cu nepusã în masã, cãci ei nu-i prea era voia sã se dea la ivealã îmbrãcatã în pielea de mãgar. Darã cine o ascultã! Cum o vãzurã slugile, se umflarã de râs. Ea, cu capul plecat ºi plinã de ruºine de batjocura tutulor slujitorilor, veni ºi cu sfialã se apropie. Cum îi puse inelul, parcã fu de acolo; ºi de unde sã nu fie aºa! Cum auzi fiul împãratului cã s-a adecvat inelul, odatã rãsãri ca din somn. Porunci de o aduse în faþa împãratului. Acestuia nu prea îi venea a crede cã fiu-sãu sã fi cãzut la boalã pentru o aºa netrebnicã, ºi cât p-aci era sã-i oropseascã. Fiul împãratului ºi mumã-sa cãzurã cu rugãciune la gãinãreasa ca sã se facã cum era la nuntã. Dupã mai multe tãgãduiri, se înduplecã ºi, ducându-se în cocioaba ei, se îmbrãcã ºi apoi veni sus, îmbrãcatã ºi frumoasã ca o zânã. Împãratul bleojdi ochii la dânsa ºi rãmase mult timp uimit de frumuseþea ei. Vãzu ºi el acum cã bunã bucãþicã îºi alesese fiul lui. Atunci împãratul îºi scoase stema din cap ºi o puse în capul fiului sãu; tot aºa fãcu ºi împãrãteasa, puind stema sa în capul gãinãresei. Fiul împãratului o datã sãri din pat. Pare cã nu mai fusese bolnav de când lumea. Atunci gãinãreasa, dupã stãruinþa tutulor, îºi spuse toatã istoria. Nunta se hotãrî ºi împãratul, tatãl gãinãresei, fu ºi el poftit. Acesta când vãzu pe fie-sa la cununie, rãmase ca trãsnit de Dumnezeu. El o credea pieritã, socotind cã-ºi fãcuse seamã singurã. Apoi se veselirã veselie împãrãteascã, ºi trãirã cât trãieºte lumea, bucurându-se în pace de toate fericirile pãmânteºti. Iarã eu încãlecai p-o ºea ºi v-o spusei dumneavoastrã aºa.
|
|||||||||||||||||
|
_________________ <a href="http://lilypie.com/"><img src="http://lilypie.com/pic/2009/09/24/rlT7.jpg" width="100" height="80" border="0" alt="Lilypie - Personal picture"><img src="http://lb4f.lilypie.com/tHJ9p3.png" width="400" height="80" border="0" alt="Lilypie Fourth Birthday tickers"></a>
|
|||||||||||||||||||
 |
 | Gainareasa - Petre Ispirescu | |
|
||
|
|
|