- Piticii - :: Cei doi melci Kiyi ºi Yogo

Trimis: 18/03/2007 00:31

Cei doi melci Kiyi ºi Yogo

de Regia Fabiola

Trãiau odatã, sunt mulþi ani de atunci, pe vremea îndată ce melcii nu aveau cochilie, doi melci fraþi, care se iubeau foarte mult unul pe altul. Ce fãcea Yogo, trebuia sã facã ºi Kiyi ºi ce-i plãcea lui Kiyi îi plãcea ºi lui Yogo.

Au trãit ei aºa, în deplinã înþelegere, timp de câþiva ani, pânã când, într-o bunã zi, o întâmplare neaºteptatã tulburã viaþa lor tihnitã. Bietul Yogo cãzu într-o bãltoacã cu apa rece ca gheaþa ºi din clipa aceea strãnuta întruna, zi ºi noapte. Acest lucru îl mâhni rãu pe Kiyi, care nu ºtia ce sã mai facã sã-ºi vindece fratele.
L-a înfãºurat într-o frunzã mare, uscatã, dar pe datã vântul sãlbatic suflã frunzã, ducând-o departe.

Kiyi umblã mult în cãutarea unui adãpost pentru fratele lui ºi, în cele din urmã, dãdu de un zid de piatrã, care avea niºte gãuri ºi fiecare din ele putea fi pentru ei o ascunzãtoare cum nu se poate mai potrivitã. Kiyi se întoarse vesel la fratele lui cu vestea ce bunã ºi dupã multã trudã ºi greutãþi istovitoare, el reuºi sã-l aºeze biniºor înãuntru. Odatã pus la adãpost de vremea rea, prin grija necontenitã ºi bunãtatea lui Kiyi, care nu-l pãrãsea decât pentru câteva clipe, ca sã-i aducã frunze proaspete ºi lãptucã, în cele din urmã Yogo se simþi mai bine.
dansu'ând sosi ºi ziua când ei puturã sã iasã la plimbare sub razele soarelui care, în treacãt fie spus, erau ca un balsam pentru Yogo. Plimbãrile se repetarã zi de zi, de fiecare datã puþin mai destul de lungi ºi cu timpul Yogo îºi recãpãtã puterile pierdute.
Dar într-o zi, vai ºi amar pe capul lor! Se petrecu din nou ceea ce se mai întâmplase. Yogo, fãrã sã-ºi dea seama, se depãrtã prea mult de ascunziº. Între timp norii se strânserã în faþa soarelui ºi deodatã se porni o ploaie cu gãleata, care îl aduse pe Yogo în starea nenorocitã de mai înainte.
Pe neaºteptate îl apucau lungi ºi repetate strãnuturi ºi speriat bietul Kiyi alergã deznãdãjduit la vraciul Bufniþã, care veni si-l consultã amãnunþit pe Yogo.
La plecare vraciul Bufniþã clãtinã din cap ºi spuse rãspicat:"Prietene Kiyi, deºi boala fratelui tãu nu e prea gravã, în schimb e nespus de sâcâitoare, cãci poate sã-l apuce brusc la cel mai mic curent sau la cea mai micã nebãgare de seamã. Se numeºte febra fânului. Ai grijã sã nu iasã prea mult în aer liber, sã nu stea prea mult la soare, nici la prea multã cãldurã."

ªi întorcându-le spatele, vraciul Bufniþã plecã pe drumul pe care venise, lãsându-l pe bietul Kiyi foarte nedumerit. Era atât de nãucit, încât dãdu drumul unui potop de lacrimi amare. ªi plânse astfel multã vreme, pânã când îl auzi pe Yogo, care se simþea vinovat de necazurile fratelui sãu, hohotind de þi se rupea inima. Degeaba încercã Kiyi sã-l împace, cã pânã la urmã se dãdu bãtut.

Ceva trebuia însã sã facã; dar ce anume? De-ar fi putut melcii sã îmbrace mãcar o pelerinã, care sã-i apere de vânt, de frig, de ploaie ºi de soare! … Dar pelerinele n-au fost niciodatã o îmbrãcãminte pentru melci, cu atât mai puþin în acele vremuri când ele n u existau nici pentru oameni.
Îngrijorat, Kiyi ºedea în faþa gãurii din zid când o zãri pe doamna Broascã þestoasã trecând tacticoasã ºi impunãtoare. Se uitã bine la ea, preocupat de gândurile sale, ºi deodatã scoase un strigãt de bucurie. Asta era!
El o opri pe doamna Broascã þestoasã, rugând-o sã zãboveascã o clipã, căci voia sã-i spunã ceva foarte important:
"Doamnã Broascã þestoasã, toatã ziua nu m-am gândit decât la fratele meu Yogo, fiindcã, dupã cum probabil aþi auzit, îl necãjeºte febra fânului, o boalã ce-l apucã ori de câte ori îi este frig sau stã în curent, la soare ori la cãldurã. Nu mai poate rãmâne toatã ziua în scobitura din zid, unde este multã umezealã, dar nici nu îndrãznesc sã-l scot afarã, de teamã sã nu rãceascã. Nu gãseam o ieºire pânã nu v-am vãzut trecând pe aici. N-aþi putea sã-i faceþi ºi lui o învelitoare la fel cu cea pe care o purtaþi dumneavoastrã, ca sã se adãposteascã în ea la nevoie?"

"De ce nu?"rãspunse Broasca þestoasã, dar pentru asta va necesită sã stea douãsprezece luni sub carapacea mea, fãrã sã se miºte. În acest timp am sã-i pun pe posterior o cochilie ºi cum el este mai firav ºi mai catifelat decât mine o voi face dintr-un material mai uºor ca sã se poatã miºca în voie într-o parte ºi într-alta."ªi cum s-au învoit aºa s-a fãcut.

Când, în cele din urmã anul trecu, Yogo ieºi de sub carapacea doamnei Broaºte þestoase, purtând mândru o minunatã cochilie uºoarã, cu spirale albe. ªi, dupã cum fãgãduise broasca, cochilia cântãrea aproape nimic.
Kiyi nu mai putea de bucurie. În sfârºit, fratele lui avea un adãpost sigur de vreme rea. Cât despre el însuºi, care era voinic ºi obiºnuit cu orice fel de greutãþi, n-avea trebuință de nici o cochilie.
Cu toate acestea, tot Kiyi era întotdeauna cel care ieºea primul afarã dupã ploaie, sã priveascã în jur ºi sã se asigure cã e senin iar soarele va încãlzi cãrarea pentru fratele sãu Yogo.
ªi astfel, deºi au trecut muþi ani de atunci, melcii târâtori, nepoþii lui Kiyi, ies încã ºi acum primii afarã, sã pregãteascã calea nepoþilor lui Yogo, melcii cu cochilie, ca sã nu se strice vechiul obicei.