 |
 | Bunica |  |
|
Beatrice
Administrator forum
 
|
|
Bunica - de Barbu Stefãnescu Delavrancea
O vãz, ca prin vis. O vãz limpede, aºa cum era. Naltã, uscãþivã, cu pãrul alb ºi creþ, cu ochii cãprui, cu gura strânsã ºi cu buza de sus crestatã în dinþi de pieptene, de la nas în jos. Cum dãschidea poarta, îi sãream înainte. Ea bãga biniºor mâna în sân ºi-mi zicea: - Ghici... - Alune! - Nu. - Stafide! - Nu. - Nãut! - Nu. - Turtã-dulce! - Nu. Pânã nu ghiceam, nu scotea mâna din sân. ªi totdauna sânul ei era plin. Îi sãrutam mâna. Ea-mi da pãrul în sus ºi mã sãruta pe frunte. Ne duceam la umbra dudului din fundul grãdinii. Ea îºi înfigea furca cu caierul de in în brâu ºi începea sã tragã ºi sã rãsuceascã un fir lung ºi subþire. Eu mã culcam pe posterior ºi lãsam alene capul în poala ei. Fusul îmi sfârâia pe la urechi. Mã uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi se pãrea cã se scuturã o ploaie albastrã. - Ei, ce mai vrei? îmi zicea bunica. Surâsul ei mã gâdila în creºtetul capului. - Sã spui... ªi niciodatã nu isprãvea basmul. Glasul ei dulce mã legãna; genile mi se prindeau ºi adormeam; uneori tresãream º-o întrebam câte ceva; ea începea sã spuie, ºi eu visam înainte. - A fost odatã un împãrat mare, mare... - Cât de mare? - Mare de tot. ªi-ºi iubea împãrãteasa ca ochii din cap. Dar copii nu avea. ªi îi pãrea rãu, îi pãrea rãu cã nu avea copii... - Bunico, e rãu sã nu ai copii? - Fireºte cã e rãu. Casa omului fãrã copii e casã pustie. - Bunico, dar eu n-am copii ºi nu-mi pare rãu. Ea lãsa fusul, râdea, îmi dãsfãcea pãrul cârlionþat în douã ºi mã sãruta în creºtetul capului. Câte-o frunzã se dãsprindea din ramuri ºi cãdea legãnându-se. Eu mã luam cu ochii dupe ea ºi ziceam: - Spune, bunico, spune. - ªi aºa, îi pãrea grozav de rãu cã nu avea copii. ªi... nu mai putea de pãrere de rãu cã nu are copii... Într-o zi veni la el un moº bãtrân, bãtrân, cã-ºi târa barba pe jos de bãtrân ºi de cocoºat ce era. ªi era mic, mic de tot... - Cât era de mic? - Poate sã fi fost, aºa, cam ca tine. - Va sã zicã, nu era mic, mic de tot... - Era mic, da' nu aºa mic de tot. ªi cum veni îi zise: "Mãria-ta, ai doi meri în grãdinã, unul lângã altul, cã nu ºtii care sunt ramurile unuia ºi care sunt ale altuia; ºi când înfloresc nu ºtii care sunt florile unuia ºi care sunt ale altuia; ºi ãºti doi meri înfrunzesc, înfloresc, se scuturã ºi mere nu fac. Mãria-ta, sã ºtii cã atunci îndată ce or lega rod ãºti doi meri, împãrãteasa o sã rãmâie grea ºi o sã nascã un cocon cu totul ºi cu totul de aur"... Piticul se duse, ºi împãratul alergã în grãdinã, ºi cãutã, cãutã peste tot locul, pânã dete peste ãi doi meri. Merii se scuturaserã de flori, cã sub ei parcã ninsese, dar rod nu legaserã. - De ce nu legau rod, bunico? - ªtiu eu?... Dumnezeu ºtie... Era aºa de cald... aºa de bine în poala bunichii... o adiere încetinicã îmi rãcorea fruntea... norii albi, alunecând pe cerul albastru, mã ameþeau... închideam ochii. Ea spunea, spunea înainte, mulgând repede ºi uºurel firul lung din caierul de in. - ªi se gândi împãratul ce sã facã, ce sã dreagã ca merii sã facã mere. Unii îl sfãtuiau ca sã-i ude mereu; ºi i-a udat mereu; alþii ziceau sã le dea mai mult soare; ºi împãratul a tãiat toþi pomii de jur împrejur. ªi merii înfloreau în fitece sãptãmânã, ºi se scuturau, ºi rod nu legau. Într-o zi veni la împãrat o babã bãtrânã, bãtrânã ºi zbârcitã, ca mine de zbârcitã, ºi micã, micã, ca tine de micã... - Ca moºu de micã? - Da, ca moºu... - Atunci nu era micã de tot... - Aºa micã de tot nu era. ªi zise împãratului: "Mãria-ta, pânã n-oi mulge un ulcior de lapte de la Zâna Florilor, ce doarme dincolo de Valea Plângerii, într-o câmpie de muºeþel, ºi n-oi uda merii cu laptele ei, merii nu leagã rod. Dar sã te pãzeºti, mãria-ta, cã îndatã ce te-or simþi florile, încep sã se miºte, sã se batã, ºi multe se apleacã pe obrajii ei, ºi ea se dãºteaptã, cã doarme mai uºor ca o pasãre; ºi vai de cel ce l-o vedea, cã-l preface, dupe cum o apuca-o toanele, în buruianã pucioasã or în floare mirositoare, dar d-acolo nu se mai miºcã"... - Dar ce, ai adormit, flãcãul mamei? Tresãream. - A, nu... ºtiu unde ai rãmas... la-a-a... Zâna Florilor... Auzisem prin vis. Pleoapele-mi cãdeau încãrcate de lene, de somn, de mulþumire. ªi mã simþeam uºor, ca un fulg plutind pe o apã care curge încet, încetinel, încetiºor... ªi bunica spunea, spunea înainte, ºi fusul sfâr-sfâr pe la urechi, ca un bondar, ca acele cântece din burienile în care adormisem de atâtea ori. - ªi împãratul a încãlecat pe calul cel mai bun... - Cel mai bun... îngânam eu, de fricã ca sã nu mã fure somnul. - ... º-a luat o dãsagã cu merinde ºi a plecaaat... - ... º-a plecaaat... - ªi s-a dus, s-a dus, s-a dus... - ... s-a dus, s-a dus... - Pânã a dat de o pãdure mare ºi întunecoasã... - ... întunecoasã... - ... de nu se vedea prin ea. ªi acolo ºi-a legat calul d-un ºtejar bãtrân, º-a pus dãsagele cãpãtâi ºi a închis ochii ca sã se odihneascã. ªi... pasãmite pãdurea cânta ºi vorbea, cã era fermecatã. ªi... cum îi aducea ºoapte de departe, de pe unde ea era ca un fum, împãratul adormi, ºi dormi, ºi dormi... Când m-am dãºteptat, bunica isprãvise caierul. Dar basmul? Cu capul în poala bunichii, niciodatã n-am putut asculta un basm întreg. Avea o poalã fermecatã, ºi un glas, ºi un fus cari mã furau pe nesimþite ºi adormeam fericit sub privirile ºi zâmbetul ei.
|
|||||||||||||||
|
_________________ https://www.beatricedesign.ro - Hobby bijuterii
|
|||||||||||||||||
 |
| |
|
monick28
Moderator cu lipici si Pitic premiat
 
|
|
 |
|||||||||||
|
_________________ [url=http://vsdi.net/count]  [/url]
[url=http://vsdi.net/count]  [/url]
[url=http://glitter-graphics.com/myspace/text_generator.php]    [/url]
|
|||||||||||||
|
 | Bunica | |
|
||
|
|
|