- Piticii - :: Aleodor imparat - Ispirescu Petre

Trimis: 15/03/2007 18:10

A fost odatã ca niciodatã; cã de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când fãcea plopºorul pere ºi rãchita micºunele; de când se bãteau urºii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sãrutau, înfrãþindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouãzeci ºi nouã de oca de fier ºi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveºti;

De când se scria musca pe pãrete,
Mai mincinos cine nu crede.

A fost odatã un împãrat. El ajunsese la cãrunteþe, ºi nu se învrednicise a avea ºi el mãcar un copil. Se topea d-a-n picioarele, bietul împãrat, sã aibã ºi el, ca toþi oamenii, mãcar o stârpiturã de fecior, darã în deºert.

Când, tocmai, la vreme de bãtrâneþe, iatã cã se îndurã norocul ºi cu dânsul ºi dobândi un drag de copilaº, de sã-l vezi ºi sã nu-l mai uiþi. Împãratul îi puse numele Aleodor. Când fu a-l boteza, împãratul adunã Rãsãrit ºi Apus, Miazãzi ºi Miazãnoapte, ca sã se veseleascã de veselia lui. Trei zile ºi trei nopþi þinurã petrecerile ºi se chefuirã ºi se bucurarã, de o tinurã minte cât trãirã.

Bãiatul de ce creºtea, d-aia se fãcea mai isteþ ºi mai iscusit. Nu mai trecu mult ºi iatã cã împãratul ajunse la marginea groapei. Când fu la ceasul morþii, el luã copilul pe genunchi ºi-i zise:

- Dragul tatei, iatã cã Dumnezeu mã cheamã. Sunt în clipa de a-mi da obºtescul sfârºit. Eu vãz cã tu ai sã ajungi om mare. ªi chiar mort, oasele mele se vor bucura în mormânt de isprãvile tale. Asupra cârmuirei împãrãþiei n-am nimic sã-þi zic, fiindcã tu, cu iscusinþa ta, ºtiu cã ai s-o duci bine. Un lucru numai am sã-þi spui: Vezi tu muntele acela de colo, sã nu te ducã pãcatele sã vânezi p-acolo, cã este nevoie de cap. Acel munte este moºia lui Jumãtate-de-om-cãlare-pe-jumãtate-de-iepure-ºchiop: ºi cine calcã pe moºia lui, nu scapã nepedepsit.

Acestea zicând, cãscã gura de trei ori ºi-ºi dete sufletul. Se duse ºi el ca toatã suflarea de pe pãmânt, de pare cã n-a fost de când societatea ºi pãmântul.

Îl jelirã ai sãi, îl jelirã boierii, îl jelirã ºi poporul; în cele de pe urmã trebuirã sãl îngroape.

Aleodor, dupã ce se urcã în scaunul tãtâne-sãu, deºi copilandru, puse þara la cale ca ºi un om matur. Toatã lumea era mulþumitã de domnirea sa, ºi oamenii se fãleau cã le-a fost dat de sus ca sã trãiascã în zilele lui.

Adesea ieºea Aleodor la vânãtoare ca sã-ºi petreacã ceasurile ce-i prisosea de la trebile împãrãþiei. El þinea minte ce-i spusese tãtâne-sãu ºi se silea sã-i pãzeascã cuvintele cu sfinþenie.

Într-o zi, nu ºtiu cum fãcu, dus fiind pe gânduri, ºi alunecã de cãlcã pe pãmântul pocitului de om. N-apucã sã facã zece, douãzeci de paºi, ºi iatã cãse pomeni cu dânsul dinaintea lui.

Acum nu-i era lui pentru cã trecuse pe pãmântul omului celui slut ºi scârbos, ci îi era ciudã cum de sã calce vorba tatãlui sãu ce-i spusese cu grai de moarte.

Pocitania pãmântului îi zise:

- Toþi nelegiuiþii ce-mi calcã hotarul cad în robia mea.

- Mai întâi trebuie sã ºtii, îi rãspunse Aleodor, cã din nebãgare de seamã ºi fãrã de voia mea am cãlcat pe coprinsul tãu, ºi n-am nici un gând rãu asuprã-þi.

- Eu te socoteam mai altfel; darã vãz cã ai de gând sã-þi ceri iertãciune de la mine ca toþi fricoºii.

- Ba sã mã fereascã Dumnezeu! Eu þi-am spus curatul adevãr, ºi daca vrei luptã, alege-þi: în sãbii sã ne tãiem, în buzdugane sã ne lovim, ori în luptã sã ne luptãm.

- Nici una, nici alta. Ci, ca sã scapi de pedeapsã alt chip nu e, decât sã te duci sã-mi aduci pe fata lui Verdeº împãrat.

Aleodor voi sã se codeascã oarecum, ba cã trebuile împãrãþiei nu-l iartã sã facã o cãlãtorie aºa de lungã, ba cã n-are cãlãuz, ba cã una, ba cã alta; darã aºi! unde vrea sã ºtie pocitul de toate astea! El o þinea una, sã-i aducã pe fata lui Verdeº împãrat, daca vrea sã scape de ponosul de tâlhar, de cãlcãtor de drepturile altuia, ºi sã rãmâie cu sufletul în oase.

Aleodor se ºtia vinovat. Deºi fãrã voia lui, darã ºtia cã a fãcut un pãcat de a cãlcat pe moºia slutului. Mai ºtia iarã cã de omul dracului, sã dai ºi sã scapi. Sã n-ai nici în clin, nici în mânecã cu dânsul. Fãgãdui în cele din urmã sã-i facã slujba cu care-l însãrcina.

Jumãtate-de-om-cãlare-pe-jumãtate-de-iepure-ºchiop ºtia cã, deoarece Aleodor i-a fãgãduit, apoi are sã-ºi þie cuvântul, ca unul ce era om de omenie, ºi-i zise:

- Pasã cu Dumnezeu, ºi sã-þi ajute sã vii cu izbândã bunã.

Aleodor plecã. ªi cum mergea el gândindu-se ºi rãzgândindu-se cum sã-ºi împlineascã sarcina mai bine, cãci îºi dãduse cuvântul, se pomeni pe marginea unui eleºteu ºi o ºtiucã se zbãtea de moarte pe uscat.

Cum o vãzu, el se duse sã o ia sã-ºi aline foamea cu dânsa.

ªtiuca îi zise:

- Nu mã omorî, Fãt-Frumos; ci mai bine dã-mi drumul în apã, cã mult bine þioi atașează îndată ce cu gândul n-ãi gândi.

Aleodor o ascultã ºi o dete în apã. Atunci ºtiuca îi mai zise:

- Þine acest solziºor, ºi când vei gândi la mine, eu voi fi la tine.

Flãcãul plecã mai cândva ºi se tot mira de o astfel de întâmplare.

Când, iacã se întâlneºte cu un corb ce avea o aripã ruptã.

ªi voind sã vâneze corbul, el îi zise:

- Fãt-Frumos, Fãt-Frumos, decât sã-þi încarci sufletul cu mine, mai bine ai face sã-mi legi aripa, ca mult bine þi-oi prinde.

Aleodor îl ascultã, cãci era bãiat viteaz ºi de treabã, ºi îi legã aripa. Când era sã plece, corbul îi zise:

- Þine peniþa asta, voinicule, ºi când vei gândi la mine, eu voi fi la tine.

Luã peniþa Aleodor, ºi-ºi cãtã de drum. Darã nu fãcu ca la o sutã de paºi ºi iatã cã dete peste un tãune. Când se gãtea a-l strivi cu piciorul, tãunele zise:

- Cruþã-mi viaþa, Aleodor împãrat, ºi eu te voi mântui pe tine de la moarte. Þine acest pufuleþ din aripioara mea, ºi când vei gândi la mine, eu voi fi la tine.

Auzind Aleodor unele ca acestea, ºi cã îi zise ºi pre nume, odatã ridicã piciorul ºi lãsã pe tãune sã se ducã în voia lui.

ªi mergând înainte, cale de nu ºtiu câte zile, dete de palaturile lui Verdeº împãrat. Cum ajunse aci, se puse la poartã ºi aºteptã ca doar de va veni cineva sã-l întrebe ce cautã.

Stete o zi, stete douã; ºi ca sã vie cineva sã-l întrebe ce voieºte, ba. Când fu în ziua d-a treia, Verdeº împãrat chemã slujitorii ºi le dete o gurã de or pomeni-o.

- Cum se poate, le zise el, sã stea omul trei zile la poarta mea ºi sã nu meargã nimeni sã-l cerceteze? Pentru asta vã plãtesc eu simbrie? Pentru asta vã am eu la mine pe procopsealã?

Slujitorii dãdeau din colþ în colþ ºi nu ºtiau ce sã rãspunzã. În cele de pe urmã, chemã pe Aleodor ºi-l duse premergător împãratului.

- Ce vrei, flãcãule, îi zise împãratul, ºi ce aºtepþi la poarta dansu'þilor mele?

- Ce sã voi, mãrite împãrate, îi rãspunse el, iatã sunt trimis sã-þi cer fata.

- Bine, bãiete. Darã mai întâi trebuie sã facem legãturã, cãci aºa este obiceiul la curtea mea. Ai voie sã te ascunzi unde vei voi, în trei zile d-a rândul. Dacã fie-mea te va gãsi, capul þi se va tãia ºi se va pune în parul ce a mai rãmas, din o sutã, fãrã cap. Iarã de nu te va gãsi, atunci cu cinste împãrãteascã o vei lua de la mine.

- Am nãdejde la Dumnezeu, mãrite împãrate, cã nu mã va lãsa sã piei. Parului îi vom putea da ºi altceva, nu tot cap de om. Sã facem legãtura.

- Aºa?

- Aºa.

Se puserã ºi fãdansu'ã legãtura; scriserã carte ºi o întãrirã.

Viind fata de faþã, se învoirã ca a douazi el sã se ascunzã cum va ºti mai bine. Iarã daca se învoirã, el rãmase într-un neastâmpãr ce-l chinuia mai cumplit decât moartea. El se gândea ºi se rãzgândea cum sã se ascunzã mai bine. Vezi cã era vorba de capul lui, iarã nu de altceva. ªi tot mergând pe gânduri ºi tot plãnuind, iatã cã-ºi aduse aminte de ºtiucã. Scoase solzul, se uita ºi gândi la stãpâna lui; când iatã, mãre, cã ºtiuca ºi venise ºi-i zise:

- Ce pofteºti de la mine, Fãt-Frumos?

- Ce sã poftesc? Iacã, iacã, ce mi s-a întâmplat. Nu ºtii tu ceva sã mã înveþi ce sã fac?

- Ia nu te mai îngrija. Lasã pe mine.

ªi îndatã, lovind din coadã, fãcu pe Aleodor un1 cosãcel ºi îl ascunse pe fundul mãrii, printre ceilalþi cosãcei.

Când se sculã fata îºi luã ocheanul ºi se uitã cu el în toate pãrþile. Nu-l vãzu. De unde ceilalþi cari venise sã o cearã în cãsãtorie se ascundeau prin pivniþi, pre dupã case, pre dupã câte o ºirã de paie, sau prin vreo culã pãrãsitã, Aleodor se ascunse astfel, încât fata intrã la grije cã a sã fie biruitã. Ce-i veni ei, se uitã cu ocheanul ºi în mare, ºi îl zãri pe fundul mãrii, printre cosãcei. Pasãmite, ocheanul ei era nãzdrãvan.

- Ieºi d-acolo, hoþomanule, îi zise ea râzând. Ce mi te-ai posmãgit aºa? Din coºcogeamite omul te-ai fãcut un cosac ºi mi te-ai ascuns în fundul mãrii.

N-avu încotro ºi necesită sã iasã.

Ea ºi zise împãratului:

- Mi se pare, tatã, cã flãcãul ãsta mi-a venit de hac. ªi mult e nurliu ºi drãgãlaº. Chiar de l-oi afla pânã la a treia oarã, sã-l ierþi, tatã, cã nu e prost ca ceilalþi. Boiul lui îl aratã a fi ceva mai deosebit.

- Vom vedea, îi rãspunse împãratul.

A doua zi, ce-i veni lui, se gândi la corb. Acesta fu numaidecât anterior lui, ºi-i zise:

- Ce mai vrei, stãpâne?

- Ia uitã-te, neiculiþã, ce mi s-a întâmplat; nu ºtii tu ceva sã mã înveþi?

- Sã cercãm.

ªi lovindu-l cu aripa, îl fãcu un pui de corb ºi îl vârî într-un stol de corbi ce se urcase pânã la vântul turbat.

Cum se sculã fata, îºi luã ocheanul ºi iarãºi îl cãtã prin toate locurile. Nu e. Cautã-l pe pãmânt, nu e. Cautã-l prin ape ºi prin mãri, nu e. Se luã de gânduri fata. Când, cãtre nãmiezi, ce-i veni ei, se uitã ºi în sus. ªi zãtindu-l în slava cerului printre stolul de corbi, începu a-i face cu degetul, ºi-i zise:

- Ghidi, ghidi, tâlharule ce eºti! Dã-te jos d-acolo, omule, ce mi te-ai fãcut aºa pitcoace de pasãre? Nici în rai nu scapi de mine!

Se dete jos, cã n-avea ce face. Împãratul începu a se minuna ºi el de isteþimea lui Aleodor ºi-ºi plecã urechea la rugãciunea fiicei sale.

Însã, fiindcã legãtura era ca sã se ascunzã pânã de trei ori, împãratul zise:

- D-a minune, ia sã vedem unde are sã se mai ascunzã?!

A treia zi, dis-de-dimineaþã, se gândi la tãune. Acesta veni într-un suflet. Dupã ce îi spuse ce voieºte, tãunele zise:

- Lasã pe mine, ºi de te-oi gãsi, eu aici sunt.

Îl fãcu o lindinã ºi-l ascunse chiar în coada fetei, fãrã sã simþã ea.

Sculându-se fata ºi luând ocheanul, îl cãutã toatã ziua, ºi, ca sã dea de dânsul, nici cât. Ea se da de ceasul morþii, cãci îl simþea, i se arãta ei a fi p-aci prin preajmã, darã de vãzut nu-l vedea. Cãtã cu ocheanul prin mare, pre pãmânt, prin vãzduh, darã nu-l vãzu nicãiri. Cãtre searã, obositã de atâta cãutare, strigã:

- Ci ia aratã-te odatã. Te simt cã eºti p-aci pe-aproape, darã nu te vãz. Tu m-ai biruit, a ta sã fiu.

Daca auzi el cã este biruitã, se dete biniºor jos din coada ei ºi se arãtã. Împãratul n-avu nici el ce mai zice, ºi îi dete fata. Când plecarã, îi petrecu cu mare cinste ºi alai, pânã afarã din împãrãþia lui.

Pe drum, ei stãturã sã facã popas. ªi dupã ce îmbucarã câte ceva, el puse capul în poala ei ºi adormi. Fata de împãrat, tot uitându-se la el, i se scurgea ochii dupã frumuseþea ºi dupã boiul lui. Inima îi dete brânci ºi ea nu se putu opri, ci îl sãrutã. Aleodor, cum se deºteptã, îi trase o palmã de auzi câinii în Giurgiu. Ea plânse ºi îi zise:

- I! Aleodor dragã, darã grea palmã mai ai!

- Te-am pãlmuit pentru fapta ce ai fãcut; cãci eu nu te-am luat pentru mine, ci pentru cela ce m-a trãmis pe mine.

- Apoi bine, frãþioare, de ce nu mi-ai spus aºa de acasã; cãci atunci ºtiam ºi eu ce sã fac; darã lasã, nici acum nu e timpul trecut.

Pornind ºi de aici, ajunserã cu sãnãtate la Jumãtate-de-om-cãlare-pe-jumãtate-de-iepure-ºchiop.

- Iatã, m-am închinat cu slujba, zise Aleodor, ºi voi sã plece.

Fata, când vãzu pe acea iazmã, se cutremurã de scârbã ºi nu voia sã rãmâie la dânsul o datã cu capul.

Slutul se dete pe lângã fatã ºi începu s-o linguºeascã cu vorbe mierloitoare ºi sã se ia cu binele pe lângã dânsa.

Darã fata îi zise:

- Piei de dinaintea mea, satano, cã te trimit la mumã-ta, Iadul, care te-a vãrsat pe faþa pãmântului.

Sluþenia de neom se topea de dragostea fetei, se lungea cu burta pe pãmânt ºi umbla cu ºoºele, cu momele sã înduplece pre fatã a-l lua de bãrbat.

Darã, aºi! feritu-l-a sântuleþul sã se apropie de dânsa! Cãci îl þinea þintuit în loc cu ochii cât de colo. Din satanã, din iazmã, ºi din spurcãciune nu-l mai scotea.

- Piei, necuratule, de pe faþa pãmântului, sã scape mulțimea de o ciumã ºi de o holerã ca tine.

Mai stãrui ce mai stãrui, ºi daca se vãzu înfruntat pânã într-atât, iazma plesni de necaz, cum de sã fie el ocãrât atât de mult de o cutrã de muiere.

Atunci Aleodor întinse coprinsul sãu ºi peste moºia lui Jumãtate-de-om-cãlare-pe-jumãtate-de-iepure-ºchiop, luã de soþie pe fata lui Verdeº împãrat ºi se întoarse la împãrãþia lui.

Când îl vãzurã alde gloatele venind teafãr, alãturi cu o soþioarã de-i râdea ºi stelele de frumoasã, îl priimirã cu mare bucurie; ºi, urcându-se din nou în scaunul împãrãþiei, domni ºi trãi în fericire, pânã se istovirã.

Iarã eu încãlecai p-o ºea ºi v-o spusei dumneavoastrã aºa.